Federico García Lorca

(1898-1936)

 

Cât te iubesc, n-ai să-nțelegi vreodată

 

Cât te iubesc, n-ai să-nțelegi vreodată,
căci dormi de mult, ai adormit în mine.
Eu te ascund și plâng, știind prea bine
vocea ce stă la pândă neînduplecată.
Stăpână pe luceferi și carne, niciodată
rana din suflet nu vrea să-mi aline
natura, când cuvântul a mușcat din tine,
din aripa ce începea să bată.
Grupuri în parcuri gardul vin să-l sară,
să-ți vadă trupul și agonia mea,
cai de lumină, coame verzi rotate.
Dormi liniștit, nu vine nimenea!
Sângele mi-l ascultă cum curge prin vioară!
Chiar dacă stau la pândă glasuri neîndurate!

 

(din volumul Carte de poeme. Traducere și comentarii de Darie Novăceanu, Editura Univers, 1986).