Rainer Maria Rilke
(1875-1926)


Doamna din oglindă

 

Ea, ca-ntr-un vin cu vechi buchet, ce mintea
ți-o-ntunecă,-și dizolvă chipu-n balta
strălimpede-a oglinzii ce-naintea
ei stă, – și,- sieși surâzând, e alta.

După ce-așteaptă să mai scadă apa,
ea, în oglindă, părul fără număr
revarsă-și-l, făcând ca, scumpă, capa
să-i lunece de pe străalbul umăr

și,-ntârziind la bal, icoana proprie
și-o bea, scrutând-o, fără s-o adore
cum un amant înnebunit; se-apropie

o slujbă apoi, – pe care-o cheamă
când, în cristal, descoperă, cu teamă,
lămpi, mòbile,-n târziul unei ore.

 


(din volumul Cornul abundenței. Poeme germane și poeme franceze în transpunerea lui Șerban Foarță, Editura Humanitas, 2013).