Fernando Luján
(1912-1967)

 

nu-i nimeni

Nu-i nimeni, dar e vântul, oare,
cel ce prin trandafiri se pierde
și neîndurat le smulge tot ce-i verde,
tăind spre toamnă limpede cărare?
Nu-i nimeni, însă plânsul sub un cer de
stafii și duhuri fără de iertare
e al unui suflet rătăcit care
așteaptă răsăritul să-l dezmierde?
Nu-i nimeni, dar ia seama bine!
Dacă pe câmpul desfrunzit vreodată,
când noaptea-i deasă, singură și grea...
și din neunde vine către tine
un chip necunoscut, o mână-ntunecată
și-ți strigă: stai!Și nu e nimenea!...

 

(din volumul Poezie contemporană din Costa Rica. Antologie, traducere și cuvânt înainte de Darie Novăceanu, Editura Univers, 1975).