José Basileo Acuña
(1897-1992)

 

sub aurită lună


Pierdut mereu pe drumuri eu cât m-aș vrea,
cu pas ușor, să nu rămână urme
în urma mea, un peregrin ce-n lume
nici lut nu vrea să fie, nici înaltă stea.

Să merg fără de-o țintă și-un destin anume,
corabie frumoasă și fără nimenea,
Marbelia lăsând-o în nori de peruzea,
să plec pe mări latine sub adieri molcume.

Și-astfel, uitat în liniști, când soarele-o s-apună,
s-alunec în visare mai treaz ca niciodată.
Priveliști dragi în mine, adânc să se-nfioare.

Drept velă fie-mi numai, pe-ntinderea de mare,
inima mea, cuprinsă de aurită lună,
spre porturile lumii mereu desfășurată.


(din volumul Poezie contemporană din Costa Rica. Antologie, traducere și cuvânt înainte de Darie Novăceanu, Editura Univers, 1975).