Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Ovidius”, din Constanţa, a organizat, recent, evenimentul anual „Cina interactivă”.

Aflat la a doua ediţie, evenimentul a prilejuit întâlnirea studenţilor, din anii terminali, de la licenţă şi masterat, cu membrii din conducerea a șapte firme: Banca Comercială Română (BCR); BRISE GROUP SRL; Otto Broker; Phoenicia Holiday Resort; PricewaterhouseCoopers; Grup Servicii Petroliere SA (GSP); Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa (DGFC).

Cele şapte firme participante la „Cina interactivă” au selectat studenţii, în funcţie de CV-ul acestora.

Dialogul cu cei aproximativ 30 de studenţi s-a concretizat într-un schimb util de informaţii şi de idei.

Pe de o parte, studenţii au avut şansa să se informeze mai bine cu privire la firma care îi interesează, iar pe de altă parte reprezentantul firmei a avut posibilitatea să identifice studenţii cu potenţial, pe care ar putea să-i angreneze în viitor în activitatea companiei (internship, angajare etc.).