Ceainăria librăriei ,,Cărtureşti’’ se umple, tăcut, în după amiază, cu oameni pe care în bună parte îi cunosc. Adică de umanitate. Se schimbă saluturi cu bucuria reântâlnirii, strângeri de mâini; unii întreabă despre cei care încă nu au venit. Prozatori, eseişti, poeţi, istorici, cu alte cuvinte intelectuali de calibru ai Cetăţii, cei mai mulţi venind direct de la catedră. Actualizarea prezenţei se face de la sine, stingându-se interogaţiile odată cu venirea, la şi un sfert, cum se spune, a redactorului – şef, gata să se aşeze pe treptele practicii discursului, după ce îşi trage sufletul, despre revista care îi este atât de dragă, şi cum nu i-ar fi când lucrează la ea într-o limbă vorbită şi auzită într-un mediu lingvistic adecvat, de vreo treisprezece ani!, şi mă refer la prozatorul Ovidiu Dunăreanu. Sofiştii exemplificau o virtute, care nu era ceva, cât cineva, printr-un personaj celebru. În cazul de faţă tocmai l-am amintit.

Evenimentul cultural are în prim-plan lansarea primului număr al revistei Ex Ponto din acest an, ianuarie-martie, care apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România.

Angelo Mitchievici, parcă uşor stânjenit de ceea ce urma să se întâmple, sigur trebuia să onoreze solemnitatea acelui moment fiind preşedintele filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor, face deschiderea pornind de la două chestiuni cărora le-a răspuns punctual şi anume, care este rostul unei reviste culturale şi cum reuşeşte Ex Ponto să rămână o individualitate absolută, fondată pe simetrii şi opoziţii, pe solidaritate culturală şi de idei pe care doreşte să le transmită şi celorlaţi.
Astfel, întrebarea despre rostul unei reviste literare, fără a face un exerciţiu filosofic, s-a tot învârtit nu doar în spaţiul literar ci şi în cel al bussinesului, dar rostul unei reviste literare nu poate fi asimilat cu acela al unui fenomen de show bussines, ci cu o formă particulară de memorie, o lecţie importantă în acest sens, a spus Mitchievici, venind din partea lui George Călinescu, cel care integrează revistele literare în istoria literaturii, ca spaţiu polemic de discuţie în care avem episoadele pilot ale unor cărţi mari, dar şi acele falii existenţiale ale fondatorilor care au reuşit să imprime, prin veac, o direcţie culturală declarată, asociată cu originalitatea demersului şi fermitatea subtilă a discursului celor ce li s-au asociat şi s-au format ca voci culturale autentice, ca scriitori.
Din punctul său de vedere, revistele literare constituie, însă, un fenomen structural generic de avangardă. Marile reviste culturale au reuşit să ţină discuţiile importante în atenţia tuturor, iar o istorie a literaturii nu se poate scrie fără a ţine cont de tonul pe care îl dau acestea.
Cât priveşte revista Ex Ponto, aceasta este un organ extrem de complex, în care se aud foarte multe voci expresive, în care există acea armonie specific euxină pe care o dau marile polifonii; e o revistă deschisă reflecţiei critice, dezbaterilor de idei, artelor plastice. Nu e o revistă marginală, şi, sigur, îşi va avea porţia sa de celebritate. În altă ordine de ide, Ovidiu este un foarte bun selecţioner al textelor, a avut şi are, după cum se ştie, flerul, răbdarea şi tenacitatea de a fi ţinut această revistă în momentele de criză, şi este, din punctul meu de vedere, o garanţie că ea va rămâne la o cotă de valoare spirituală inconfundabilă, pe care uneori nu o sesizăm, fiindu-ne foarte aproape, ca spaţiu şi timp. Totodată este o marcă a sa, aş zice, fără teama de a greşi.

Intervenţia scurtă a redactorului şef a plecat de la faptul că a edita o revistă literară nu e de colo şi că garanţia apariţiei sale a fost Editura Ex Ponto şi tipografia acesteia în toţi aceşti 13 ani bibliografici. Altfel viziunea că ea poate fi un mesager al tău, rămâne doar un proiect şi nu o amprentă inconfundabilă nu a unui orgoliu, ci a unei imagini pe care o ai despre literatură. Şi a exprimării ei în spaţiul public. Apoi, a scoate o revistă literară înseamnă să ai o geometrie, o arhitectură a construcţiei, colaboratori puternici, inclusiv tineri care să scrie neapărat despre vârfuri ale literaturii de oriunde sau a le recupra şi semnala, altfel aceasta devine un arhivar. Cu o revistă de anvegură pătrunzi în mediul academic, universitar, reuşeşti să atragi condeie dintre cele mai diverse şi autentice, ceea ce am şi făcut de-a lungul timpului, poţi participa la târguri pe o poziţie semnificătivă în catalogul unor asemena publicaţii. Aşa se face că am dorit ca ea să fie după chipul si asemănarea celor care o gândesc număr de număr.
O revistă mare la Constanţa nu o poţi construi dacă nu cunoşti misterul, spiritul şi subtilitatea acestui spaţiu.
Nu o poţi face dacă nu ţii cont de tradiţia revistei Ovidiu, prima revistă literară dobrogeană al cărei fondator a fost Petru Vulcan, de revistele Analele Dodrogei, Pagini dobrogene, Cultura etc. Nu poţi să vii pe piaţa culturală cu o revistă doar de dragul ei, să te lăfăi în ea cu texte lipsite de valoare.
După cum ştiţi, Ex Ponto are şi o structură specială, ţinând cont că apare în Balcani; deţine o rubrică de balcanistică, de arheologie, de istorie a Constanţei, de istorie pur şi simplu. N-am vrut să fie numai una literară, pentru că literatura are fluctuaţii, nu şi întotdeauna nişte vârfuri teribile care să te şi impună, pe când părţile celelate ştiinţifice, culturale, muzicale, de memorialistică, artistice, în sensul că interiorul este ilustrat mereu cu lucrări de grafică sau pictură ale unor nume importante, aduc greutatea lor, permanent. Nu ştiu cât am reuşit să o facem de bine. Eu am vrut ca ea să aibă o anumită înălţime prin substanţă şi esenţă, deci prin discurs. O cunosc toţi colegii noştri de breaslă din ţară de la revistele mari, o semnalează, o comentează, după cum la rându-ne o facem şi noi cu revistele lor.

Dintre semnatarii acestui număr de primăvară îi amintesc pe Gheorghe Filip, dialoguri ,,ex ponto’’ cu Varujan Vosganian şi Nicolae Breban, memorialistică, Marian Dopcea, proză, Liviu Lungu, Anastasia Dumitru, literatura confesivă a criticilor literari - Eugen Simion. Timpul trăirii, timpul mărturisirii, Daniela Varvara despre poezia Ilenei Mălăncioiu, Georgiana Soare, profil de prozator contemporan, Dan Perşa, Anca Petculescu despre Simbolul ambivalent al apei în scriitura lui Ovidiu Dunăreanu, Gabriel Rusu care continuă cu episodul 11 de istorie literară, Constanţa, gramatica rememorării – întâmplări şi personaje – dedicat poetului Arthur Porumboiu, de la dispariţia căruia se-mplinesc trei ani, Nistor Bardu la paginile de balcanistică se apleacă asupra Aspectelor de limbă a dialectului aromân în abecedarul lui Constantin Ucutala 1797, Angelo Mitchievici, Despre frizerie şi eternitatea ei, la cronica literară. Ilustrează acest număr cu lucrări personale, pictoriţa Lelia Rus-Pîrvan.