Alex Popescu
Pe această pagină sunt reunite articolele semnate de Alex Popescu în Timpul de Constanța.
Articole semnate de Alex Popescu
Minori prinși la furat
Poliţiştii Secţiei 2 l-au depistat în spatele unui bloc de pe strada Soveja pe N.Ş., în vârstă de 15 ani, urmărit naţional
Probleme cu apa caldă în mai mult de jumătate din Constanța
Electrocentrale Constanţa efectuează lucrări de deviere, astfel încât astăzi a sistat furnizarea apei calde de consum în
Fără apă caldă până mâine
R.A.D.E.T. Constanţa efectuează lucrări de deviere, astfel încât în data de 06.08.2015, ora 09:00 până în data de 07.08.2015
Tabere gratuite pentru elevii merituoşi din Mangalia
Primăria Mangalia oferă, pentru al treilea al consecutiv, tabere gratuite pentru elevii merituoşi de la şcolile şi liceele din
ANAF începe verificarea MARILOR AVERI
ANAF începe verificarea MARILOR AVERI. Diaconu: Trebuie să apăsăm şi mai tare pedala luptei împotriva evaziunii. Vor fi verificate
Traian Băsescu şi Vasile Blaga, la ICCJ în dosarul plângerii depuse de Corneliu Vadim Tudor privind răpirea jurnaliştilor în Irak
Fostul preşedinte Traian Băsescu şi copreşedintele PNL Vasile Blaga au fost, în această dimineaţă, la ICCJ, fiind citaţi în
Hiroshima marchează 70 de ani de la primul bombardament nuclear din istoria lumii
Clopotele au marcat joi, la ora locală 8.15 (2.15, ora României), la Hiroshima, 70 de ani de la lansarea dintr-un bombardier american
Motocilistul mort în Poarta Albă nu avea permis de conducere!
Astăzi, în jurul orelor 19.31, A.S. (femeie de 29 ani din Poarta Albă), a condus autoturismul marca Mercedes Benz, pe str. Primăriei
Accident mortal
Un accident mortal s-a petrecut, în urmă cu câteva minute, pe DN 22C, în localitatea Poarta Albă. Potrivit Inspectoratului pentru
Schimbarea la Faţă a Domnului, numită în popor Pobreajenul, sărbătorită joi
Creştinii ortodocşi şi catolici sărbătoresc joi Schimbarea la Faţă a Domnului, ce aminteşte de o minune a lui Iisus,
Recomandări de vacanță ale poliției
Poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.P.J. Constanţa alături de poliţiştii
Trimiteri în judecată în cazul tragediei de la restaurantul Beirut
Procurori ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările în cauza privind incendiul
Ce trebuie făcut dacă bagajul tău a fost pierdut, a întârziat sau a fost deteriorat/distrus?
Tocmai te-ai întors din vacanță și ai avut probleme cu bagajul? Poate te pregătești să pleci și vrei să fii precaut și să te
1
Constanța, în topul național al prețului gigacaloriei
Majoritatea românilor sunt permanent în căutarea unei alternative pentru încălzire, iar dintre cele peste 320 de orașe și
S-au suplimentat punctele de încasare a impozitelor, taxelor locale și amenzilor
Având în vedere că tot mai mulţi contribuabili au ales să achite impozitele, taxele locale şi amenzile contravenţionale prin
CNADNR vrea să monteze separatoare de sens în zona 23 August, unde au murit 5 oameni
În zona localităţii constănţene 23 August, unde 5 persoane au murit la sfârşitul săptămânii trecute într-un accident rutier,
Oprea cere pedepse mai mari pentru ultraj
Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, propune sancţiuni mai mari pentru
Pompierii au luat la puricat hotelurile și restaurantele de pe litoral
Anual, atât în perioada premergătoare, cât şi pe durata sezonului estival, reprezentanţii Inspecţiei de Prevenire din
O tânără de 19 ani a dispărut de acasă. Ați văzut-o?
Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Poarta Albă au fost sesizaţi cu privire dispariţia ROXANEI-ELENA CRISTIN, în vârstă