George Muhscină: Niciun leu în plus la taxele constănțenilor: aceasta este poziția PNL
Președintele organizației municipale Constanța a Partidului Național Liberal, consilierul județean George Muhscină, critică în
Președintele organizației municipale Constanța a Partidului Național Liberal, consilierul județean George Muhscină, critică în
În perioada 1998 - 2016, SC RAJA SA a reușit să implementeze 4 mari proiecte cu finanțare europeană, cu o valoare totală de
Președintele Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, deputatul Bogdan Huțucă, vicepreședinte al Comisiei pentru Buget
Vicepreședintele Comisiei pentru Buget Finanțe din Camera Deputaților, deputatul PNL Bogdan Huţucă, a depus spre dezbatere și adoptar
În comuna Poarta Albă trei proiecte importante, finanțate prin Agenţia pentru Finanţarea
Potrivit economica.net, modificarea are în vedere o extindere a riscurilor acoperite de această poliţă. Astfel, asigurarea
Codul Fiscal urmează să includă câteva schimbări majore începând de anul viitor, iar una dintre ele se referă inclusiv la
Primăriile din Constanţa, Cluj Napoca, Buzău şi Vaslui au lansat licitaţii pentru iluminatul festiv în timpul sărbătorilor de
Serviciul Public de Impozite si Taxe (SPIT) Constanţa readuce în atenția cetățenilor posibilitatea achitării impozitelor şi
4
ING România a lansat marţi, 12 septembrie, primul credit digital de nevoi personale, care poate fi obţinut online în aproximativ 15 min
Companiile vor fi încurajate să angajeze persoanele pe care le aduc în internship prin acordarea unei sume fixe de la stat. Guvernul
Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanţa readuce în atenția operatorilor economici, respectiv persoanelor fizice autorizate,
Ministerul Economiei lucrează în acest moment la un proiect de modificare a Legii apelor minerale. Sorin Mierlea, președintele
Revoluţia fiscală continuă. Guvernul vrea să modifice din nou Codul de procedură fiscală şi a pregătit deja o ordonanţă
Programul guvernamental de microindustrializare, prin care firmele pot beneficia de alocaţii nerambursabile de maximum 450.000 de lei
Astăzi, Robert Nicolae Şerban primarul oraşului Eforie, a semnat contractul de finanţare pentru proiectul ,,Amenajarea
În ultima lună au avut loc majorări uriaşe de salarii în Primării şi Consilii Judeţene. De când legea salarizării a intrat în
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a anunțat că furnizorii de servicii mobile pot
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.