La Wroclaw, în Polonia, o delegaţie tulceană a participat la Adunarea Generală a Ansamblului Regiunilor Europene
În perioada 26 - 28 mai a. c., o delegaţie tulceană, compusă din Vasile Strat, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea,
50 articole publicate
În perioada 26 - 28 mai a. c., o delegaţie tulceană, compusă din Vasile Strat, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea,
La serbarea absolvenților de la Liceul Teoretic tulcean „Grigore Moisil“, eveniment organizat la Teatrul „Jean Bart”, din
Cei trei tulceni care s-au întors cu premii importante de la Campionatele Europene (CE) de Karate (Kyokushin), desfăşurate recent,
Vineri – 24 mai, s-au desfăşurat festivităţile care au marcat aniversarea a 50 de ani de activitate, în cadrul Colegiului
Vineri 24 mai, cu participarea vicepreședintelui Consiliului Județean Tulcea (CJT), Vasile Strat, a participat, alături de
Astăzi, joi – 22 mai, a fost inaugurată staţia de epurare a apelor uzate, din municipiul Tulcea. președintele Consiliului
Astăzi, joi – 22 mai, președintele Consiliului Județean Tulcea (CJT), Horia Teodorescu, a participat la inaugurarea investiției
Nouă (9) milioane de euro reprezintă valoarea totală a investiţiilor pentru sistemele de irigaţii, în judeţul Tulcea! În total,
La Tulcea, a fost semnat (în sfârşit, după multe certuri între Consiliul Judeţean pesedist şi Primăria pedelistă!...)
Astăzi, miercuri – 14 mai, în cadrul „work-shop” – ului „TRANSDANUBE”, organizat în sala de conferințe a hotelului
Astăzi, 9 mai, a fost sărbătorit hramul Bisericii ortiodoxe din localitatea tulceană Frecăței: Sfântul NICOARĂ de Vară. Alătu
Președintele Consiliului Județean Tulcea (CJT), Horia Teodorescu și vicepreședinții CJT, George Șișcu și Vasile Strat, s-au
Astăzi, 29 aprilie, ca în fiecare an, a avut loc un ceremonial militar și religios, organizat de către Garnizoana Tulcea, cu
Astăzi, vineri – 14 martie, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, şi vicepreşedintele Vasile Strat au particip
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.