Poemul zileiCCXVIII
Se pot trezi iar amintiri
Alege o dată pentru a vedea articolele publicate în acea zi.
Se pot trezi iar amintiri
Organizația de Management al Destinației (OMD) Mamaia Constanța dă startul verii 2025 cu un program spectaculos de evenimente, conceput
Senatorul AUR Nicolae Vlahu susține inițiativa AUR de a introduce măsuri clare și aplicabile împotriva traficului de droguri și a vio
Dacă vine vara, înseamnă că ne pregătim pentru unul dintre cele mai frumoase și mai ample evenimente culturale din țară - SEAS -
Săptămâna aceasta, containerele speciale pentru colectarea deșeurilor voluminoase sunt amplasate în cartierele Brătianu și Inel
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a organizat, în perioada 29 - 31 mai 2025, conferința internațională cu titlul „From Algae
Filiala Constanța Unu a Uniunii Artiștilor Plastici din România anunță deschiderea expoziției aniversare „60. Repere și
Primul contract de finanțare semnat de Municipiul Constanța prin Programul Regional Sud-Est 2021–2027: Grădinița nr. 33 intră în re
Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța a beneficiat de o #modernizare majoră a infrastructurii medicale, finanțată prin
Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța a beneficiat de o #modernizare majoră a infrastructurii medicale, finanțată prin
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.