Când căruciorul cu băuturi fine a trecut prin dreptul portretului pițigoiului de la Cotroceni, pe coperta revistei de decorațiuni autumnale editată cu întârzierea cuvenită de editura M.O., apăru chipul vorbit al cenzorului Niculescu Luca, așa că mass-media vorbită și cea jurând că folosește imagini instantanee și documente oficiale confidențiale (confidențiale pentru fraierii de cetățeni, nu pentru cei în posesia cărora ajung, și cum ajung?, așa cum se laudă una, madam Porumbel de la A3, clipind rebel, ca și cum i-ar fi trecut o ambulanță pe bombeu), s-au așezat pe fotolii comode ca pentru a-mi împrăștia fum în ochi, de parcă ar fi fumat într-o budă a jocurilor de noroc. Ce jubilație pe tușele acelui portret din anul ăsta jegos cu semnătura protejând identitatea autorului! Un portret căruia îi cer și azi să rămână în ramă, pentru că arderea i-ar fi mai ușoară și completă, rama fiind o sursă inepuizabilă de gaz, asociat, așa cum este cel extras din pungile din Marea Neagră de români de pe Platforma Centrală de Producție pentru austriecii care nici mucii nu-i dau pe noi, fie cel de la aragazul din bucătăria cu prezentul expirat. Pițigoiul decorator și chipul vorbit al lui L(e)N(e) au adăstat la Palatul Câneparilor coborând pe Râul Calului în Galop (zis guvern), să nu zic hop-hopuța, s-o-ntâmpine pe Ursuța cu teleguța; din Dealul scafandrului, clopotele unei biserici, să-i zic a Blândei Mile (nu marine că n-au aceeași mărime), se auzi psalmodiind solitar (și nu solidar). Mass-media se umplură de-o vigilentă tandrețe, tăvălindu-se ca-n fânețele fâșnețe prin redacții și studiouri, bucuroase că trioul (și nu tripoul de babaroase!) respectiv a rămas discret în suferință, cu demnitate întreținând flacăra loialității, ca la curțile până mai ieri imperiale. Până la urmă ce să ne transmită un pițigoi decorator al palatului Victoria sau al celui de la Cotroceni, chipul vorbit care s-a trezit și el desenat (c-un nonșalant azurit) în parlament purtând sub haină un amabil patent, patentul temporizării trăind marea iubire a CV-ului agățat ca un ski-jet de bara de protecție a mașinii de prim-ministru, și Ursuța zisă von din zvon în zvon, că nimic nu întărește faptul de-a fi reprezentantul comercial al unei firme care nu stârnește entuziasmul nimănui... Zâmbetul lor forțat mă asigură că sunt alcătuiți toți trei din uitare, deci nu-i pot atinge: în definitiv, poți atinge un gol? Așa că, atunci când căruciorul cu băuturi fine a trecut prin fața celor trei portrete paharele cu picior n-au dat un ban chior pe ele, o fi fost scris în stele?, și-au scuturat lentilele abandonându-și destinul: au dat peste cap festinul, și-au plesnit, din proprie inițiativă călcâiele, să ne arate golul. Golul lor. Poate fi el explicat?

N.R. Acest material este un pamflet, și trebuie tratat ca atare.