Cineva din PNL Constanţa, a lansat, ziua în amiaza mare, fiind la o şuetă de partid, într-un picior, o inţiativă de scurt metraj. Cum, în PNL, iniţiativele de orice fel reprezintă o raritate, simpatizanţii liberalismului au ajuns să se bucure de orice fleac! La Constanţa, de pildă, se vorbeşte despre PNL doar din carambol cu o situaţie anume sau cu un scandal de pomină, precum disputa omului de afaceri Grigore Comănescu cu senatorul Puiu Haşotti, când au ieşit câteva sute de oameni în stradă. Revin la episodul de mai sus. Într-un moment în care toţi colegii săi din vechea gardă a PNL îşi pregăteau spiciul pentru pomana porcului, cineva din PNL, altfel, educat şi manierat, ca după manual, plimbat, vorba aia, prin lume, a dat cu mucii în fasole! Culmea, în zi de post, că avea şi nişte murături de partid lângă el! Aprecierea aparţine celor care au calificat iniţiativa domnului în cauză ca fiind o glumă nesărată, chiar nepotrivită cu mersul istoriei, în contradicţie totală cu manifestul partidului, că, acum, se poartă şi chestia asta...Dar să vedem despre ce este vorba în propoziţie. Acel cineva din PNL Constanţa a propus, e drept, la caterincă, într-un spaţiu restrâns, ca vechea gardă a partidului să-şi prezinte demisia în bloc, urmând ca funcţiile de conducere să fie preluate de tineri, după cum a cerut strada. Şi nu numai. A cerut-o, în repetate rânduri, la nivel macro, cum s-ar spune, naţional, preşedintele în vigoare, Klaus Iohannis. Vreţi să ştiţi care a fost reacţia greilor din PNL Constanţa ? Noroc că domnul, care a lansat această propunere săltăreaţă, nu se afla într-un tren, care circula cu viteză maximă pe una din liniile de cale ferată construite de poporul chinez, la solicitarea expresă a fostului prim ministru, Victor Ponta. Mă tem că nu ar fi avut timp să traducă, din limba chineză în limba română, celebrul avertisment “ E periculoso sporgersi,” din limba italiană...Chiar şi fără aceste aprecieri de ordin feroviar, se înţelege de la sine că nu s-a înghesuit nimeni să-şi prezinte, nici măcar formal, demisia! Din păcate, nu numai la Constanţa şi nu numai în PNL, un astfel de gest colectiv ţine, în continuare, de domeniul S.F. După ce strada l-a scos pe centura politichiei pe Victor Ponta, politicienii s-au arătat, chipurile, interesaţi să susţină proiectul privind promovarea tineretului. Desigur, de frica străzii. Unii dintre ei, sub impulsul unui mare exces de zel, au anunţat că sunt gata, precum găina la tăiat, de sacrificiul suprem! Ăla cu care naţiunea nu a mai avut de-a face de la Vasile Roaită, omul cu sirena buclucaşă, încoace... Când au comis farsa cu pricina, politicienii în cauză au mizat pe realitatea noastră înconjurătoare, care, la litera a, spune că minunea nu ţine mai mult de două zile. Ceea ce s-a şi întâmplat. Acum, să revenim la iniţiativa anonimului liberal, care a reuşit să-şi atragă antipatia mai multor colegi! Dovadă multitudinea de gesturi cu care, într-un episod pesedist, chestorul Nicolae Moga a …onorat Parlamentul României, ridicând degetul mijlociu al şoferului la rang de simbol. După farsa cu demisia colectivă, care i-a pus pe jar pe liberalii care deţin funcţii importante, se merita să văd faţa mai mult decât expresivă a domnului Puiu Haşotti...Mă rog, ca să nu insist, mă mulţumeam şi cu tiparul domnului Gheorghe Dragomir, din punct de vedere politic, fratele siamez al domnului Haşotti…De fapt, de ani de zile, cei doi alcătuiesc împreună un tandem nemuritor în PNL Constanţa. Greu de clintit. Greu de schimbat. Poate doar să o arunci pe coana mare liberală din tren! Desigur, glumesc. La nivel central, în PNL, s-au făcut schimbări majore. Până şi Crin Antonescu, un fost lider carismatic, a înţeles, la un moment dat, că e mai bine să-şi dea demisia. În teritoriu, e mai greu să te rupi de cordonul ombilical al puterii. Unii suportă greu trecerea în anonimat. De aceea, ceva îmi spune că domnul senator Haşotti se pregăteşte intens pentru un nou mandat de parlamentar. Desigur, în tandem cu Dragomir. Dacă îl mai ţin picioarele!
Arunc-o pe coana mare liberală din tren!
Cineva din PNL Constanţa, a lansat, ziua în amiaza mare, fiind la o şuetă de partid, într-un picior, o inţiativă de scurt metraj.
Galerie foto





Nu sunt încă comentarii aprobate.