DOCTORATE ȘI DOCTORI(2903)
Pe la începutul anilor ’90, am întâlnit, în Tulcea, un tip ciudățel care se credea poet și dramaturg. Nu era, de fapt. Cu toate astea, făcuse un împrumut la CAR și-și tipărise o piesă în două numere de revistă, o revistă pe care tot el gândise doar pentru asta. Din cauză că rămăsese nevândută, revista s-a dus pe Apa Sâmbetei si omul a mai plătit ratele la CAR până la concurența sumei. A rămas de atunci doar cu o carte de vizită pe care, sub numele lui, era scris drept imbatabilă și arhisuficientă recomandare, mențiunea: „Laureat al premiului Nobel pentru literatură”! Îl mai văd încă, crezându-se în continuare ba poet, ba filozof, ba ceva de neegalat. Prin 1995 a invitat lumea la o expoziție de desen la Casa Cărții, punându-i pe toți să joace comedia vernisajului operei mărețe, întrucât titlul expoziției era foarte lung, conținând câte ceva și despre martirii Basarabiei. Desenele, realizate pe coli mari, albe, de ambalaj, conțineau diverse combinații din jumătăți de ouă de diferite dimensiuni. Unul, reprezentând două astfel de jumătăți inegale suprapuse, cea mică deasupra, cea mare dedesupt, se intitula surprinzător: „Tată și fiu privind în zare”! La un moment dat, a cerut celor prezenți ca „noi, românii, să ținem un moment de reculegere” în memoria eroilor Basarabiei, Ilie Ilașcu, Andrei Ivanţoc, Alexandru Leşco, Tudor Petrov Popa, Petru Godiac şi Valeriu Garbuz, deși, Slavă Domnului, pe atunci toți erau vii! Spre surprinderea mea, am văzut mărimile Tulcei in corpore – prefect, subprefect, președinte de consiliu județean, vicepreședinți, primar, etc.- îndreptându-și ciolanele și luând o pioasă poziție de drepți, căinându-se singure, în gând, deoarece tocmai înțeleseseră că intraseră într-o capcană! Doar pictorul Gasser Gunther Forst, grizat cu șarm, ca de obicei, a exclamat, stricând iremediabil mirajul grotesc al clipei: „Marine (să zicem!), dar eu ce fac, că eu nu sunt român, sunt sas?”, dovedind, prin asta, că, în ciuda aparențelor, era cel mai treaz dintre cei prezenți!
Pe atunci era doar un caz, din categoria acelor întâmplări de care se făcea haz. În ultimii ani, s-a înăsprit, însă, „lupta de clasă”! Consiliul general al Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), a anulat câteva teze de doctorat pentru plagiat, la câteva mărimi ale zilei, care au mai protestat (Ponta, Oprea, etc.), dar asta este, unele au renunțat (Udrea), iar altele (Kovesi) se mai bat cu ghiarele și cu dinții, încă.
Doctoratele acestora, deși au ținut zile întregi capetele de afiș ale spectacolului zilei românești, nu „au făcut pui”, ca să zic așa, cu excepția notabilă a lui Gabriel Oprea care, în baza titlului său de doctor, a ajuns îndrumător de doctorat pentru alții.
Numele acestora sunt, în mare parte, grele (sursa : PresseOne, Emilia Șercan, 07.12.2015, https://pressone.ro/doctorii-lui-oprea-cine-sunt-cei-21-care-l-au-ales-coordonator-de-doctorat-pe-profesorul-nici-nici-nici/ ):
A. Din categoria „serviciilor”: Radu Timofte (director al SRI la data susținerii tezei - 2004, decedat în 2009); Florian Coldea (prim-adjunct al directorului SRI la data susținerii tezei - 2010, până în ianuarie 2017); Ionel Marin (adjunct în exercițiu al directorului SRI la data susținerii tezei - 2006); Dumitru Zamfir (adjunct în exercițiu al directorului SRI la data susținerii tezei - 2006); Daniel Andrei Moldoveanu (șeful Comunității Naționale de Informații din subordinea Consiliului Suprem de Apărare a Țării la data susținerii tezei - 2013);
B. Din categoria magistraților: - Marcel Sâmpetru (prim-adjunct al procurorului general al României la data susținerii tezei - 2004); - George Bălan (procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București la data susținerii tezei - 2006); - Bogdan Licu (membru al CSM la data susținerii tezei, în 2011, devenit apoi prim-adjunct al procurorului general al României); - Florica Diaconescu (judecător la Curtea de Apel Craiova, Secția I Civilă, la data susținerii tezei - 2011);
C. Din categoria polițiștilor: - Remus Șpan (adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră la data susținerii tezei, în 2007); - Dumitru Pârvu (șeful Poliției Sector 6 la data susținerii tezei - 2007, numit adjunctul șefului IGPR în mandatul de ministru de Interne al lui Gabriel Oprea); - Constantin Bolboșanu (șef Serviciu în cadrul Direcției de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor din cadrul IGPR la data susținerii tezei - 2007, numit adjunct al șefului IGPR în mandatul de ministru de Interne al lui Gabriel Oprea); - Vasile Toma Rus (fost șef al Direcției Generale de Combatere a Crimei Organizate din IGPR, lector universitar la Universitatea "Spiru Haret" la data susținerii tezei - 2011, numit subsecretar de stat, adjunct al șefului Departamentului Ordine și Siguranță Publică din cadrul Ministerului de Interne în mandatul de la Interne al lui Gabriel Oprea);
D. Din categoria politicieni: - Radu Stroe (deputat PNL la data susținerii tezei - 2013, devenit ulterior ministru de Interne în guvernul USL și membru în comisia parlamentară pentru controlul SRI); - Mihai Stănișoară (deputat la data susținerii tezei - 2011, anterior președinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Camera Deputaților, fost consilier prezidențial pe probleme de securitate și fost ministru al Apărării); - Romeo Raicu (vicepreședinte PDL la data data susținerii tezei - 2011, fost deputat și președinte al Comisiei parlamentare de control al SIE); - Neculai Onțanu (primarul sectorului 2 la data susținerii tezei - 2010, secretar general al UNPR și prieten cu Gabriel Oprea).
E. Din categoria apropiați – mai sunt patru persoane, ale căror nume nu ne interesează aici.
Alții, însă, sunt anonimi și produc în continuare! Am găsit unele afirmații în cursuri destinate studenților, concepute și publicate de profesorii lor, doctori, de natură a „spăria gândul”! Astfel, într-un curs de Istoria Arhitecturii (nu vom da mai multe referințe și nici numele autorilor aici) autoarea ne asigură că paleoliticul s-a „desfășurat” în perioada 10.000-8.000 î.Ch.! Studenții, mare parte a lor, o pot crede pe cuvânt și se vor contrazice cu cei care vor afirma că și acum 5.000.000 de ani era, probabil, tot paleolitic!
Într-un alt manual, de Folclor muzical, o altă doamnă le spune studenților, nici mai mult, nici mai puțin, decât că: „În perioada comunistă, acest tip de manifestare (șezătoarea, bat-o vina, n.n.!) a fost interzis, el reapărând dupa 1989. (...) După 1989, odata cu reapariția obiceiului prin libertatea de acțiune și de expresie redată poporului, a dispărut din ce în ce mai mult funcția premaritală, fiind înlocuită cu cea distractivă și cea lucrativă. Discuțiile purtate în cadrul șezătorilor s-au diversificat, paleta lor cuprinzând de la elemente de politică, până la cele de trai zilnic.” Na, beleaua! Probabil că orice om de bun simț, interesat sau nu, cunoscător sau nu, realizează enormitatea spuselor doamnei autor de manuale universitare pentru studenții români, în al doilea deceniu din cel de-al treilea mileniu! Grozăvia afirmației dă furnicături și impresia că doamna habar n-are ce spune devine o certitudine!
Mult mai mulți studenti de la Construcții sau de la Arte vor învăța după cele două manuale despre niște mici cai verzi pe pereți, mult mai mulți decât politicienii care au fost acuzați de plagiat!
Dimensiunea de fenomen a imposturii mi-a fost revelată de o întâlnire întâmplătoare, acum trei ani, în recepția unui hotel din Chișinău. Ajunși în parcarea hotelului care nu se afla chiar în centru, am constatat că ne simțim exact ca acasă, întrucât locul era plin de mașini cu numere de Tulcea (autoturisme și microbuze) și câteva cu numere de Constanța. „Se confirmă, am mers în cerc!”, a exclamat cel care conducea mașina noastră. Așa și era, doar că „cercul” se „desfăcuse” și noi ajunseserăm la un „capăt” al lui!
Capătul era al unui fir ce purta numele de „lungul drum ascuns al diplomelor pentru bugetari”! Bugetari, și nu numai! Aveam să descoperim o adevărată industrie de obținut licențe, rodul unei colaborări dintre „un domn din Constanța” și „niște domni” de la Chișinău. Domnul de la Constanța îi culegea și aducea pe setoșii de știință de carte, iar domnii de la Chișinău le dădeau diplome. „La început părea ieftin, dar acum , la sfârșit, ne-au uscat!”- ne-a mărturisit un fericit proaspăt posesor de diplomă de inginer. De prisos să vă spun că nu era printre ei nici un tânăr de vârsta școlii, și foarte puțini din mediul privat. Domnul de la Constanța, mititel, cu ochi de foc și craniul îngust, îi sucea capul unei artiste locale la a 27-a tinerețe, în recepția hotelului, arătându-i un teanc de cărți de vizită pe numele lui, pe fiecare el figurând „doctor” în altă branșă. Părea a se fi împrumutat din timpul viitoarelor sale vieți ca să studieze mult în asta. M-am gândit că Gabriel Oprea s-ar simți ca un nimeni în cărare, văzându-l! Din păcate, și constănțeanul, și artista, încercau fiecare să ia de la celalalt bani: el, de taxe școlare, artista din Chișinău, sponsorizare. Discuția s-a terminat cu două „hai sictiruri” zise de fiecare în gând. Atmosferă rece, nu ca între frați.
Dar totuși, nimic nu mi s-a părut mai imposibil real ca cele două scene relatate de arhitectul Nierls Auner, restauratorul a aproximativ 200 de clădiri de patrimoniu, majoritatea, și majoritatea dintre ele biserici din lemn. El mărturisește în cartea sa (Niels Auner, 2016, Proiecte și realizări 1972-2015, Ghimbav : HACO INTERNATIONAL) că, la Cuhea, actual Bogdan Vodă, în Maramureș, localnicii au afirmat că dau foc bisericii din lemn monument protejat UNESCO, care trebuia restaurată, dacă nu-i lasă să-și facă una mare, din zidărie, lânga ea, „luînd naștere astfel una dintre cele mai grotești apariții din categoria cum nu trebuie construit în zona monumentului (p.XXVIII)”. De asemenea, el descrie scena la care a asistat, în localitatea Bânda, din Județul Mureș, în care un preot cu drujba în mână tăia bucăți din biserica din lemn în care slujise până atunci (p. XXVIII). Cu ceva timp în urmă, preotul unei biserici monument istoric, din piatră, din zona Hațegului, îmi explica de ce plouă în biserică peste pictura de secol XIV, atunci când am fotografiat din pod, acoperișul: banii de restaurare s-au dat unei firme din Deva înaintea campaniei electorale, aceasta a dat 10% din sumă unei firme fără angajați din satul respectiv, care, la rândul ei, a platit cu mai puțin de jumătate din sumă doi moți lemnari. Aceștia au pus lemn neuscat, strecurat cu bucăți de ladițe vechi. De câți bani au primit. Nu știm dacă în final a ieșit cine trebuia președinte la Consiliul Județean Hunedoara. Oricum, în ce privește biserica pe nimeni nu deranjează acoperișul, pictura, soarta banilor. La biserică nu găsești pe nimeni, niciodată.
Cum m-am întors la Tulcea, din Hațeg, am intrat într-un magazinaș în care două fete de aproape 20 de ani (!), vânzătoare acolo, povesteau ceva, fără a mă băga în seamă. Am salutat o dată, am salutat de două ori, iar a treia oară, deoarece nimeni nu se sinchisea de prezența mea, am întrebat pe una dintre fete de ce nu îmi răspunde la salut, deoarece e obligatoriu, ne obligă bunul simț! Ca trezită din somn, fata a făcut eforturi serioase să călătorească spre timpul în care trăiam eu, și, aproape dumirită, mi-a răspuns sec, fără echivoc: „Pe mine nimeni nu mă poate obliga!” Dar eu, asta, deja constatasem! După care domnișoara s-a întors, pe drumul pe care venise, în timpul ei. Nu cu mâna goală: și-a luat și țara înapoi! De la mine, desigur.
De aia zic: bieții politicieni cu doctorate suspendate sunt, într-un fel, victime inocente. Dacă nouă, tuturor, ne-ar fi păsat de biserica din Strei, dacă popa din Bânda nu și-ar fi tăiat biserica, în care slujise, cu drujba, dacă edilii tulceni n-ar fi pus botul la minciuna de vernisaj de la Casa Cărții, iar printre „titrații filierei Chișinău” n-ar fi funcționari ai statului român, atunci fata de la magazin mi-ar fi răspuns frumos la salut iar politicienilor zilei nici prin cap nu le-ar fi trecut să plagieze! N-ar fi făcut asta, pentru că sute de mii de cetățeni ar fi protestat în stradă! Așa, sutele de mii de cetățeni protestează împotriva altor marafeturi, pe care nu consideră necesar să le citească, iar pe politicieni plagiatori i-au atacat tot niște politicieni, dar din cealaltă parte a baricadei. Să le ia ei locul! Să împartă ei banii prin firma din Deva. Simplu!
