CUM I-AM BĂUT VINUL LUI NICHITA STĂNESCU(7924)

La orele 5 fix și un pic, dimineața, sosea în căminul studențesc, cu geanta diplomat într-o mână și cu un bidon de 20 de litri de vin, zaibăr negru de Caracal, în cealaltă mână, poetul Aurelian T. Dumitrescu. Cum auzeam că bagă cheia în broască, ieșeam imediat din cameră, însoțit de Sorin Ovidiu Bălan, colegul meu de grupă și de garsonieră, ca să-l întâmpinăm pe oltean, știind cât de mult îi place lui să fie adulat, ca orice cetățean al patriei din “Epoca de aur”, cu domiciliul stabil în apropiere de satul natal al marelui nostru conducător.

Chiar dacă ne-am trezit cu noaptea în cap, asumându-ne, de bună voie și nesiliți de nimeni, minutele de întârziere înregistrate pe calea ferată, îi toleram fițele de mare poet în devenire. În sensul că ne recita până ne înfometa din cărțile sale prefațate de Dan Grigorescu, profesorul nostru de literatură universală. Știam, însă, că vom fi răsplătiți așa cum se cuvine pentru fiecare vers îndurat cu dinții în sus.

După momentul poetic matinal din preajma sărbătorilor de iarnă, eram premiați cu un borcan cu carne de porc prăjită în untură, murături și pâine de casă...Bineînțeles, cu o țuică înainte, licoare care mi-a produs numeroase remușcări pentru faptul că uneori glumeam pe seama căruței care s-a răsturnat la Caracal.

Deși eram tratați cu căldură și omenie de marele poet în devenire, care semăna foarte bine, inclusiv la voce, cu Adrian Păunescu, privirile noastre erau ațintite asupra bidonului cu vin, singura personalitate puternică din încăpere de care nu se atingea nimeni.

Nu putea fi atins nici măcar cu o floare! Fără nici cea mai mică aluzie la cârnații trandafir din borcan...
Bidonul avea o destinație clară și de neclintit. În nopțile care urmau, era programat să fie jertfit pe altarul creației literare...

Așa am aflat că Nichita Stănescu și Aurelian T. Dumitrescu, colegul nostru de grupă la Facultatea de ziaristică, lucrau la “ANTIMETAFIZICA”, carte care, din păcate, a apărut doar într-un singur volum.

Vinul juca rolul de muză pentru cei doi poeți. De aceea, pe parcursul anului universitar, colegul nostru avea în permanență buzele negre. Firesc, după o scurtă înlănțuire cu muza, adusă tocmai de la Caracal, cei doi scriau toată noaptea, schimbându-și rolurile stabilite inițial. În realitate, Nichita Stănescu dicta direct din memorie și ATD scria...

Mă rog, după îndelungi insistențe, Aurelian, fire darnică și miloasă de poet, a acceptat să ne dea câte un pahar cu vin botezat de noi “Tezaurul scriitorilor”. Credeți că ne-am mulțumit cu atât? După câteva ore de palavre și bârfe colegiale, l-am informat pe bietul Aurelian că parcursesem împreună cu Sorin aproape întreaga bibliografie! Adică, precizez, o jumătate de bidon!

Atunci, fire grijulie, cum sunt eu, l-am dojenit din tot sufletul: “Maestre, nu poți să te duci la Nichita Stănescu cu doar câțiva litri de vin! Te faci de râs!”

Acum, judecând acest episod la rece, la fel de rece precum vinul poetului, mă tem că volumul doi din “ANTEMETAFIZICA” nu a mai fost scris din cauza noastră...
 

Comentarii