Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
editorial
CUM A FOST ÎNGHIȚIT ȚUȚUIANU DE O GĂLUȘCĂ!

CUM A FOST ÎNGHIȚIT ȚUȚUIANU DE O GĂLUȘCĂ!(2280)

De câte ori pe zi își schimbă culoarea feței Horia Țuțuianu de când i-a retras sprijinul politic PSD Constanța?

De câte ori este nevoit, datorită noului său statut, să joace în roluri duble? Doar câțiva dintre marii noștri actori au reușit o astfel de performanță. E drept, ca slujitori ai scenei românești, au beneficiat de un machiaj pe măsura rolurilor interpretate simultan printr-o procedură tehnică specială.

Președintele Consiliului Județean Constanța are și dumnealui o tehnică adecvată la dispoziție și vrea să fie natural. Dar dumnealui este când calfă când zidar!

În timpul zilei, când vine parfumat în exces la serviciu, joacă rolul președintelui Consiliului Județean nebăgat de nimeni în seamă. De când nu se mai află sub mantia politică, la adăpostul căreia se proptea de dimineața până seara, nimeni nu îl mai știe de președinte! E prima schimbare matinală la față…

Se îmbracă în straie adecvate și joacă singur de sine stătător rolul dublului subordonat. Este momentul în care Țuțuianu devine subordonatul subordonatului său și propriul său subordonat. Față de care nu manifestă nici un fel de clemență. Ca atare, nu îl mai lasă să participe la conferințele de presă organizate de RAJA.

La ce bun? Tot există un specialist în apă de ploaie în persoana lui Claudiu Palaz, lider al coaliției PSD-PMP.

S-a ajuns aici după ce Felix Stroe a beneficiat de votul pozitiv al celor care au vrut ca domnia sa să rămână în funcțiile cele mai importante de conducere: președintele RAJA și președintele PSD Constanța.
Adevărul este că merită. Cel puțin, la RAJA.

Conform graficului, la un moment dat, prin intermediul lui Țuțuianu, intră pe o singură ușă mai multe figuri cunoscute. Parcă sunt păpușelele acelea rusești care intră una în alta. Țuțuianu, președintele CJC, inițial, șeful lui Felix, președintele RAJA, dar, pentru că Țuțuianu s-a trezit fără aripile pesediste, Felix rămâne șeful său în plan politic, ceea ce doboară gradul.

Politic vorbind, până și madam Gâju, primărița de la Cumpăna, unde s-a organizat târgul murăturilor, inclusiv al celor de la PSD, este mai tare decât președintele Țuțuianu!

Să facem un test.
Are Țuțuianu curajul, ca șef pe hârtie al lui Felix Stroe, să ia măsuri peste capul acestuia?
Îndrăznește să critice RAJA sau să sancționeze pe careva? Ce să sancționeze și pe cine?
Dar pe primărița Gâju, o nucă tare în PSD! Chiar la nivel național, dacă ținem cont de politica de promovare a femeii dusă în draci de Liviu Dragnea.

Înclin să cred că Horia Țuțuianu și-a pierdut pe mâna lui autoritatea publică cu care a fost investit la un moment dat. Deși a avut la dispoziția sa resursele CJC, nu se poate lăuda cu nici un rezultat notabil. Măcar să fi reparat celebrul drum de 3oo metri de la Medgidia lăsat de izbeliște de peste cinci ani de zile!

Rezultate notabile?
Nici din punct de vedere electoral sau măcar personal. Concluzia finală? Din punct de vedere politic, a fost izolat. Este nul.

Cum zicea domnul Țuțuianu?
“Să facem din Constanța un județ de talie mondială!” Meșter mare la vorbe, domnul președinte! Din păcate, a eșuat prea repede. O mare parte din vină o poartă cei care l-au promovat rapid în funcție, fiind susținut chiar de Felix Stroe în persoană. În cele din urmă, lipsa de experiență politică l-a adus aici!

Cum zicea domnul Țuțuianu? (Știu că sunt enervant, dar îmi place să-l ascult pe domnul președinte vorbind în dodii…)
“Să facem din Constanța un județ de talie mondială!”
De “talie mondială” zicea, scărpinându-se la nas, președintele Țuțuianu!

Noroc că electoratul nu mai este dispus să înghită o astfel de gălușcă! Poate Constantin Gălușcă. Cine este Constantin Gălușcă? Îi las domnului Țuțuianu plăcerea de a afla singur cine este Gălușcă…

Dar, nu, îi spun eu.
Gălușcă Constantin care de pe poziția de consilier are mai multă influență politică! De altfel, nu este singura gălușcă din viața domniei sale. Noi cu “talia mondială” stăm mai prost...În rest, avem de toate!

În primul rînd, scandal. Scandalul apei calde trage PSD în jos. Din punct de vedere electoral și al credibilității primarului Decebal Făgădău. Dacă ar fi fost vorba de o defecțiune tehnică pe rețea, din cauza unui Dorel cu bască uituc, mă rog, cetățenii ar fi fost poate dispuși să treacă și peste acest episod neplăcut din viața lor. Dar așa, vorba aia, s-a cam umplut paharul!

Situația pe județ nu reprezintă un motiv de laudă pentru PSD Constanța, cu o prestație ștearsă, cu o implicare anemică în rezolvarea problemelor cu care se confruntă cetățenii. Practic, cu excepția inaugurării unor obiective ale RAJA, nimic demn de consemnat. Și alea trecute mai întâi în contul Consiliului Județean! Deși meritele aparțin, trebuie să recunosc, lui Felix Stroe.

Conducerea partidului și-a consumat energiile creatoare în conflictul cu trădătorii care l-au avut ca țintă pe Liviu Dragnea. Pe urmă, alte energii creatoare consumate pentru împăcarea cu Dragnea. Pe urmă, alte energii creatoare consumate în conflictul dur cu primarul Vrabie de la Medgidia, care i-a secat pe pesediști.

Încet, dar sigur, imaginea personalităților PSD la Constanța a devenit tot mai ștearsă. Diverși indivizi, pe care se putea conta cândva ca prezumtivi candidați, au dispărut în ceață. A reapărut, ce-i drept, Decebal Făgădău, dar într-un context nefericit pentru domnia sa și pentru PSD. Îngerul celor de la RADET și demonul fără apă caldă al constănțenilor.

În administrație, nu trebuie să greșești de prea multe ori ca să te țină lumea minte că ai dat-o în bară! Avem exemplul domnului Horia Țuțuianu, care a reușit să intre în dizgrația celor care l-au investit în funcție! Chiar și a nașului Felix Stroe! Unde s-a mai pomenit o asemenea performanță în materie de afirmare plenară și multilateral dezvoltată!

Indiferent de scuzele și explicațiile sale, unele de-a dreptul puerile, pentru că dumnealui se supără des pe sat, situația din județ nu îl ajută deloc. Parcă niciodată nu a arătat județul Constanța mai rău ca acum!

De când a pierdut susținerea politică, pentru că a încercat un soi de puci la adresa lui Felix Stroe, (trebuie să te fi născut pe altă planetă ca să faci așa ceva!), nu își mai găsește locul în peisajul nostru selenar…

Lăsat de izbeliște de PSD, practic, nu mai are identitate politică, ocupând formal funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța. Într-o schemă de personal plină de ciudățenii și curiozități, ești tentat să crezi că domnia sa este subordonatul subordonatului său!

Domnia sa este președintele CJC, dar șeful său politic este Felix Stroe, președintele PSD Constanța, care i-a suflat imunitatea politică. Cât timp rămâne în acestă ecuație nu va mai avea nici un cuvânt de spus.

Și e neplăcut.
Mai ales în condițiile în care Făgădău a luat-o la vale rău de tot!

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

„Nu am nicio reținere
scris de Mircea Lungu
în legătură cu experimentul schimbărilor care se vor petrece”. Amorțitor, în plină lumina unei conferințe de presă, glasul ofici(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii