LUI POMPILIU COMȘA, CU PLECĂCIUNE!(3333)
Îl cunosc de o viață pe Pompiliu Comșa, gazetar, scriitor, umorist, profesor universitar etc. Cei care l-au blocat pe facebook pe o perioadă de 30 zile s-au făcut de tot rahatul! I-au stins lumina și l-au lăsat pe întuneric convinși că o să se sperie și o să renunțe la proiectele lui îndrăznețe. Sau doar au vrut să-l intimideze?
Eroare. De când îl știu, exact din anii puterii populare, nu îmi aduc aminte de nici o situație în care Pompiliu să fi făcut un pas în spate...Și era la fel de acid, la fel de tăios și de critic. Nu au reușit comuniștii să-l împacheteze cu nămol la Techirghiol și vor să facă la ordin chestia asta, moderniștii!
Pompiliu Comșa nu este o invenție a facebook-ului. De reținut de către cei care decid din burtă cine vine și cine pleacă de pe facebook. Vreți să-l pedepsiți pe Comșa pentru gura lui slobodă? Deranjează pe cineva stilul său spumos și spinos, dar la obiect?
Nu moare umorul lui Pompiliu Comșa când vor dușmanii!
Chiar dacă boala l-a vlăguit, jurnalistul Pompiliu Comșa continuă să scrie, să scrie, să scrie...Cunosc foarte bine această stare de spirit. Pentru oameni ca noi, îl includ în această categorie și pe maestrul Gigi Haleț, care știe ca nimeni altul să pătrundă în sufletul cititorilor, scrisul este bunul cel mai de preț! Dacă ar fi activat în calitate de muncitor cu vâsla pe una din corăbiile lungi, cu siguranță, ar fi vâslit de unul singur până la destinație…
Și, atunci, eu, simplu cronicar, mi-aș fi început cronicile într-un cadru marin: “Pompiliu vâslește, vâslește, vâslește…”
De fapt, toată viața lui a scris și a vâslit în același timp, altfel, nu ar fi supraviețuit, ca și mine, unui sistem care ne-a înfometat atunci când nu a putut să ne pună botnița! Și acum, cu o mână scrie și cu cealaltă vâslește ca să își poată asigura pâinea și medicamentele care îl ajută să supraviețuiască poate, de pe o zi pe alta!
Vine un moment trist, cel al adevărului, când trebuie să recunosc că am consumat aiurea zilele pe care ar fi trebuit să le dedic prieteniei noastre, dragă Pompiliu! Ca și tine, bani mulți nu am avut niciodată, dar zile am avut și mai am, doar că am fost indolent precum cel care crede că este nemuritor și are suficient timp să te viziteze...
În ciuda indolenței de care mă fac vinovat, ți-aș da zile de la mine, ca să îți faci curaj cu ele! Nu sunt manelist, dar astea sunt cele mai cinstite, cele mai realiste și cele mai dătătoare de speranțe dintre versurile pe care le-am auzit în anii de restriște și jale. Între noi, nimic nu a fost întâmplător!
Am făcut ziare locale împreună, am activat braț la braț în presa centrală în calitate de corespondenți, am organizat o subredacție la Constanța pentru “Tineretul liber”, am pus, tot împreună, bazele Cenaclului literar “Adolescentin”, am publicat ca doi frați siamezi proză umoristică în “Urzica”, “Contemporanul”, “Albina” etc. Departe de mine intenția de a publica un palmares Pompiliu Comșa-Lucian Cristea! Am vrut doar să dovedesc că jurnalismul mai mult îmbină, nu numai dezbină, după cum ne judecă unii....
Cât timp ai lucrat la Constanța, am fost nedespărțiți! La Galați, la fel. Te-am urmat peste tot. Mi-ai fost dascăl și călăuză în jurnalism...Am petrecut împreună momente de neuitat. Vreau să știi că îmi pasă de situația medicală în care te afli și că nu îmi sunt indiferente momentele grele prin care treci! Ca unul care m-am îmbolnăvit de mai bine de 20 de ani, știu foarte bine ce înseamnă suferința fizică, dar mai ales cea sufletească! Dar noi avem o șansă ca să trecem mai ușor peste dureri și suferințe: SCRISUL.
Să te faci bine, să fii din nou sănătos, dragul meu prieten, și să nu îți pierzi simțul umorului!
Scrie! Vâslește! Scrie! Vâslește!
Mă întreabă unii cum de mai am tupeul de a glumi în țara asta în care jurnaliștii sunt marginalizați! Păi, dacă tu, care treci prin suferințe incredibile, cu mândria că nu mor caii când vor câinii, da’ ce câini!, poți, noi ce cusur avem?!
Cu toate plecăciunile pe care ți le datorez, prieten drag!, mă rog la Dumnezeu să treci peste acest moment greu din viața ta! Cum spui tu? “Cu plecăciune”...
Nu cu plecăciune față de Putere, ci cu plecăciune, față de jurnalistul Pompiliu Comșa.
