LUCIAN CRISTEA - LUPTĂTORUL DIN TRANȘEELE TRISTEȚII(928)
S-a stins cel mai bun prieten al meu, excepţionalul ziarist LUCIAN CRISTEA. Omul cu care am împărţit cei mai frumoşi ani ai vieţii, cei ai studenţiei, omul pe care de-atunci l-am avut întotdeauna alături, necondiţionat, indiferent de împrejurări. Omul cu care am împărţit în facultate felia de pâine şi pe cea de parizer, după ce vindeam cartelele, Omul împreună cu care m-am bucurat, atunci când vreunul dintre noi realiza ceva. Omul împreună cu care am plâns, atunci când vreunul dintre noi era încercat de vreo supărare. Aş vrea, pe toţi cei care l-aţi cunoscut, să vă rog să nu plângeţi. Aş vrea să vă rog, dacă puteţi, nici măcar să nu fiţi trişti. Pentru că astfel am da mâna cu cel mai mare duşman al lui Grasu: tristeţea. Toată viaţa, cu umorul lui incredibil, fie în scris, fie prin viu grai, s-a luptat cu tristeţea. A alungat-o, a batjocorit-o, a lovit-o ori de câte ori apărea în preajma cuiva şi el era de faţă. Grasule, mai am o problemă şi trebuie, aşa cum făceam de fiecare dată, să mă sfătuiesc cu tine: cum împărţim amintirile atâtor ani? Eu zic să mi le laşi mie pe toate. Tu ce zici?
