O clădire emblematică a Constanței, lăsată în paragină!(1463)
Clădirea fostului consulat al Italiei la Constanța nu prezintă interes pentru nimeni. Cel puțin asta este concluzia comisiei din cadrul Ambasadei Italiei la București care a constatat că pentru cele 6 loturi de teren și construcțiile aferente puse la vânzare de statul italian la începutul lunii aprilie a anului trecut a fost depusă doar o singură ofertă, însă și aceea incompletă.
Printre aceste șase loturi se regăsește și Casa D`Italia din Constanța, pusă la vânzare de statul Italian pentru suma de aproximativ 500.000 de euro.
Suma totală de la care a plecat vânzarea tuturor imobilelor s-a ridicat la aproximativ 8 milioane de euro.
La prima strigare, statul italian nu a reușit să vândă nici măcar un singur lot, starea avansată de degradare și prețurile deloc mici de la care s-a pornit licitația fiind motive care au îndepărtat investitorii de porțile Ambasadei Italiei.
Casa D’Italia din Constanța se află pe bulevardul Mamaia, la numărul 42. Imobilul masiv din piatră, cu faţadă din cărămidă roşie şi ridicată în stilul vilelor neoclasice din Nordul Italiei, ce se desfășoară pe 416 mp, a fost construit în anul 1924, pentru necesităţile comunităţii italiene, pe atunci relativ numeroase în Constanţa.
În perioada interbelică şi până în 1948, Casa D’Italia a fost sediul Consulatului italian şi al şcolii italiene „Vittorio Emmanuele III”, iar în perioada celui de-al Doilea Război Mondial aici a funcţionat şi sediul filialei Partidului Național Fascist Italian din Constanța, până în anul 1943. După 1948, deşi a rămas în proprietatea statului italian, a fost sediul Casei de Cultură a Tineretului pentru ca, începând din 1990 şi până acum un deceniu să devină sediu al viceconsulatului Italiei la Constanţa.
Celelalte loturi de teren puse la vânzare de statul italian sunt următoarele:
-Târgoviște – 686,5 mp teren intravilan și 297 mp construiți – 45.841 euro
-Galați – 549 mp intravilan și 313,4 mp construiți – 91.617 euro
-Brăila – 466 mp teren intravilan și 358 mp construiți – 86.446 euro
-București – 3087 mp teren intravilan pe Calea Victoriei, fără construcții – 5.525.700 euro
-București – 1133,57 mp intravilan fără construcții – 1.744.600 euro.
A consemnat deputatul Dănuț AELENEI