Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
economic
Cea mai mare navă de cercetare de pe apele interioare ale Europei

Cea mai mare navă de cercetare de pe apele interioare ale Europei(356)

Universitatea Dunărea de Jos din Galați va avea una dintre cele mai moderne nave de cercetare din Europa. După ultima prelungire din partea Şantierului Naval Giurgiu, deşi trebuia să fie gata în martie, termenul este 15 mai. Asta este data la care nava trebuie să fie gata, cu probele făcute, gata de marş.

Cea mai mare parte din finanțare este pe POC - Programul Operațional Competitivitate, asigurat de Ministerul Cercetării și Dezvoltării, actualmente Ministerul Digitalizării. Există și o importantă contribuție a universității, prin venituri proprii, au fost cheltuieli care nu s-au acoperit și atunci am completat din fondurile altor proiecte, pentru că este un proiect multifuncţional. Bugetul iniţial a fost de 20 de milioane de euro.

Proiectul are două componente. Lumea vorbește de navă pentru că este ceva deosebit, fiind o navă de cercetare de dimensiuni unice în Europa. Pe mări și oceane există competiție, au norvegienii, au rușii, au americanii, dar nu se compară. Aceasta este cea mai mare navă de cercetare de pe toate apele interioare ale Europei.

Nava are 44 de metri lungime, 11 metri lățime și 500 de tone. Beneficiarii doresc ca această navă să acopere ceea ce ei numesc dezvoltare durabilă. Aceasta are trei componente, componentă de mediu, componentă socială și componentă economică. Acolo unde va merge, nava va face o monitorizare și cercetare asupra componentelor de mediu (apă, aer, sol, sediment, biodiversitate). Se determină toți parametrii aerului până în troposferă, măsurăm apa, sedimentele, peste 50 de parametri, biodiversitatea, determinăm care sunt zonele de cuibărit, care sunt zonele de migrație a păsărilor și impactul lor asupra activităților economice, ale comunităților umane în general, inclusiv în zonele de ape de suprafață, în special pe Dunăre, dar se merge până la Rin, pe Marea Nordului, deci acoperim toată zona Marea Neagră - Marea Nordului.

Sunt nouă laboratoare, cu o arie foarte largă de măsurare, zece cercetători internaționali permanenți pe navă, care au dormitoare, laboratoare proprii. Este ceva ce seamănă cu filmele pe care le făcea J.Y. Cousteau, noi vom face la fel. Filmăm tot ce facem, organizăm cursuri online pentru studenți din toată lumea. Nava se oprește în porturi, intră studenții, fac cursuri la bordul navei. Alte studii care se fac la bord cuprind batimetria, se determină profilul 3D al șenalului navigabil. Pe Dunărea veche va trebui dublat debitul. Se dorește de altfel dublarea numărului de unități ale centralei de la Cernavodă. Pentru aceasta trebuie să știi care e profilul de fund. Sturionii își depun icrele în zonele cele mai adânci, cu ape liniștite, fără turbioane intermediare.

Tot prin batimetrie putem afla în câți ani ne putem aștepta să apară o insulă pe Dunăre, simulări pentru a determina de câte ori trebuie dragat un șenal. Se mai are la bord sisteme de observare a bancurilor de pești, pot merge până la identificarea volumului și chiar a speciilor.
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
SCHIMBă-ți stilul de viață

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii
OMD MAMAIA
Labirint Residence Euro Vial Residence

Editorial

BREAKING BRAIN Țara arde și baba se...pensează!
scris de Liviu Tramundana
Vineri, în timp ce numărul morților și răniților în explozia din Rahova creștea, Nicușor se ținea de întrevederi mondene, la Cot(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

Clubul Sportiv Medgidia 2017
Dr. Mohammad Murad
IMPExpert Birotică și Papetărie