Vocea critică a deputatului Focșa în Parlamentul României: PNRR-ul și reformele întârziate(1164)
Dumitru Viorel Focșa este unul dintre puținii parlamentari care ia atitudine, fiind vocea românilor. Nu se sfiește să se ia la trântă inclusiv cu premierul Ion Marcel Ciolacu pe care l-a luat la întrebări despre privilegiile pentru parlamentari care rămîn neatinse, pentru că pachetul de măsuri fiscale şi de austeritate pe care vi l-ați asumat în Parlament, nu face altceva decât să-i oblige pe români să muncească și mai mult, pe salarii și mai mici, doar pentru ca întreaga clasă politică să își păstreze neatinse privilegiile nemeritate.
Cum prof.univ.dr. Alexandru Rafila, vremelnic ministru al Sănătății, este întrebat de banii din PNRR pentru sănătate pierduți care condamnă românii la moarte și infecții nosocomiale.. Știm pe pielea noastră că sistemul sanitar din România este unul dintre cele mai proaste din Uniunea Europeană, care însă a pierdut aproximativ 700 de milioane de euro bani gratuiți de la UE prin PNRR. Printre proiectele la care am renunțat amintește de cele 6 spitale tăiate de la finanțare din cauza riscului ridicat de nerealizare. Mai ales că Rafila o cotește ca la colțul blocului afrmând că totuși acestea se vor face din bani de la Banca Europeană de Investiții, adică de cei care dau împrumurturi, nu de la primii care ne ofereau gratis sumele.
Nici Adrian Câciu, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene nu este iertat de incisivul deputat constănțean când vine vorba de reformele din PNRR întârziate. În opinia românilor, a cărui voce autoritară este Dumitru Viorel Focșa, PNRR-ul se transformă, încet, încet, dintr-o mare speranță într-un fiasco – practic, datorită vigilenței instituțiilor europene care cer transparență maximă în cheltuirea banilor.
Dacă nu pot fura nimic din prin acest program, ai noștri nici nu vor face nimic cu sumele aflate la dispoziție. În concluzie, mari reforme, precum pensiile speciale, pensiile publice şi salarizarea au depășit termenul din calendarul inițial. Punct, fără comentarii suplimentare.