Senator Aelenei: „ Călcâiul lui Ahile, de la parada curcubeică! ”(356)
Senatorul AUR Constanța Evdochia Aelenei își exprimă indignarea și profunda dezamăgire față de felul în care autoritățile franceze și forurile internaționale de gimnastică gestionează incidentele legate de competițiile sportive, în special în contextul Jocurilor Olimpice.
Aelenei critică vehement lipsa de corectitudine în evaluarea performanțelor sportivilor, făcând referire specifică la cazul gimnastei românce Sabrina Voinea. Aceasta sugerează că există o dublă măsură în tratarea sportivilor, menționând cum, în trecut, competițiile erau manipulate din rațiuni politice, dar nu găsește nicio justificare pentru abuzurile actuale.
Aelenei subliniază că, în ciuda progreselor tehnologice, justiția sportivă rămâne deficitară, lucru pe care îl consideră inacceptabil, mai ales în contextul eforturilor uriașe pe care sportivii și familiile acestora le fac pentru a atinge performanța.
„Privesc absolut siderată la modul în care Parchetele franceze reacționează la orice plânset de la aceste Jocuri Olimpice și avem anchete serioase, în timp ce o fraudă flagrantă o vedem cu toții, milioane de oameni, în direct, la televizor!
Îmi amintesc de anii 1980, când ne „tăvăleau” rușii unde ne prindeau, dar dacă atunci exista o justificare politică, acum ce mai e? Dacă se demonstrează că, într-adevăr, așa cum spune constănțeanca Sabrina Voinea, poza este din alt concurs, ce trebuie să se întâmple cu organizatorii, cu forurile gimnasticii internaționale care încă girează un furt la cel mai înalt nivel posibil? Cum vor plăti?
Cu atâta tehnologie la dispoziție, la fotbal, la gimnastică, sisteme inteligente, senzori, nu reușim să analizăm corect o probă sportivă! Este inadmisibil și eu am depășit stadiul de revoltă, de stupefacție, am obosit să răbufnesc neputincioasă la un asemenea tratament când vine vorba de sportivii români. Ne obișnuim cu furtul în politică, dar sportul ce vină are? Ce vină au acești copii care, fără infrastructură, fără baze sportive, cu părinți care fac mari eforturi, ani de zile, să fie „crucificați” la cel mai înalt nivel posibil, într-o asemenea manieră de dispreț și profund dezgust!
Înțeleg de la Nadia Comăneci că se poate face dreptate, în ideea palmaresului, dar medalia rămâne la sportiva americancă. M-aș fi așteptat, de pe altă parte și la fair-play, ca gimnasta respectivă să refuze ea medalia. Un sportiv care se respectă, asta face: cere la rândul său o analiză! Cum ai putea trăi toată viața cu suspiciunea că ai primit o medalie prin furt?
Lumea s-a răsturnat total, nimic nu mai este cum a fost, adică normal!”, a transmis Evdochia Aelenei, senator AUR.