Poemul zilei(103)
Vârstă mare, venim de la toate țărmurile pământului
Saint-John Perse
Vârstă mare, venim de pe toate țărmurile pământului.
Ni-i rasa străveche, fața fără de nume. Iar timpul
știe atâtea despre oamenii care am fost.
Am umblat singuratici pe drumuri îndepărtate;
și mări ne-au purtat, ce ne-au fost străine.
Am cunoscut umbra și spectru-i de jad.
Am văzut focul ce ne umplea de spaimă caii.
Și cerul ținu mânie în vasele noastre de fier.
Vîrstă mare, iată-ne. Nu aveam grija trandafirilor și acantei.
Dar musonul Asiei bătea, până la paturile noastre de piele
sau de palmier, laptele lui de spumă și de var nestins.
Foarte mari fluvii, născute la Apus, torceau de zor în mare,
Chilul lor de mâl verde.
Și pe cerul roșu laterit unde aleargă cantaridele verzi,
auzisem într-o seară sunând primii stropi de ploaie călduță,
printre zborul dumbrăvencilor albastre de Africa
și pogorârea marilor zboruri din Nord,
care fac să trosneacă ardezia unui mare Lac.
Călăreți fără stăpân, prin alte locuri, își dădeau caii lor
în schimbul corturilor noastre de pâslă.
Am văzut trecând albina pitică a deșertului.
Și insectele roșii cu puncte negre se-mpreunau pe nisipul Insulelor.
Hidra antică a nopților nu și-a uscat sângele pentru noi la focul orașelor.
Și eram poate pe mare, în ziua aceea de eclipsă și de primă amețeală,
când lupoaica neagră a cerului a mușcat
în inimă vechiul astru al părinților noștri.
Și în abisul verde și cenușiu cu miresme de semințe,
și de culoarea ochilor de prim-născuți, ne-am scăldat noi goi –
implorând ca tot acest bine să se termine rău, și tot acest rău în bine.
(din volumul Poeme, traducere și prefață de Aurel Rău, Editura pentru Literatură Universală, 1969).
