Aflatul în treabă și Bunelul(361)
Imaginea cu text am prins-o pe schimbătorul de viteză al bicicletei. Eram gata să mă proptesc, calm relaxat luminându-mă din profil în lumina emanată de ornamentele festive anticipative ale aparatului prefectural, în bariera romantică ce nu-și din cenuși politice demonstrează validitatea decât prin propria-i ineficiență.
Repertoriul nu cred că a stârnit imaginarul audienței. Cameramanii dădeau instantenee când cu cei doi redactori, când cu cei câțiva invitați, pe post de scutieri ai candidatului la președinție, fețe impasibile, plictisite. Intenția de vot-copt la ora opt, de parcă s-ar fi aflat la o emisiune a serviciului cercetării despre structuralismul politic, când fața plină de consens cufundată într-o intimitate deliberat polemică cu viitorii electori cărora voia să li se adreseze, a fost obturată de întrebarea; ,,De ce vi se spune Bunelul?”
Nu știu dacă pedala de accelerație a memoriei i s-a-nfrânat, dar pe schimbătorul de viteză al bicicletei mele imaginea era distorsionată, plină de-o surmeneală insurmontabilă, astfel că sentimentul datoriei împlinite cred că i-a-nghițit strigatul ,,blasfemie”, ,,apropiere arbitrară”, de-ale bătrâneții valuri, dar unul dintre însoțitori, submarinul galben de la Constanța, a făcut un semn, țuguindu-și buzele a afirmare desperată a irelevanței, celebrând controversabila reciprocitate dialectică : și el voia să pună la bătaie colecția sa de fantasme. Tot ca Bunel. Adică nu mai voia să se afle în treabă.
Deunăzi, la un radio declarase că nu candidează la președinție ca să se afle în treabă. Căci ce ar fi fost el dacă nu s-ar fi aflat în treabă? Studiul serios al probabilităților ca așa-zisul candidat al aflatului în treabă să poată obține niscaiva voturi a avut începuturi modeste încă din momentul în care încercările jucătorilor de a-și corecta, pe durata campaniei electorale, pariurile cu șansele de reușită, s-a lovit de, chiar dacă cei ce făceau jocurile au ținut-o la secret, corelația dintre opinie și cauzalitate, în sensul că opinia nu implică neapărat cauzalitatea.
Mă refer la intenția de vot exprimată prin calupul pe care au lucrat organizatorii de sondaje în campania care se apropie de final. Sau banii s-au păpat? Bunelul încearcă, și nu este singurul, și-o va face în continuare, și nu e singurul, să ne vândă un prăjitor de pâine, ceea ce nu va însemna că ne va putea crește confortul din casă, că va spori atașamentul față cei ce-au inventat și făcut matrița pentru Medalia pentru alipirea la guvernare, fapt ce mă face, inevitabil, să-mi amintesc că la cererea lui Putin a fost turnată, pentru omagierea anexării Crimeii, Medalia pentru alipirea Crimeii sau că va spori aplecarea urechii spre chestiuni politice, mai mult decât trebuie și că va da ghes prezenței la concertele de muzică electorală cu participarea celui aflat în treabă.
Declarând, aseară, în direct, deci nu e o versiune a șușanelelor mascate de fumul trabucului și-al aromei de șosete emanate din pantofii semețiți pe biroul ministerial, la tv DiGi24, la turneul candidaților la președinție, că nu vrea să se mai afle în treabă, Bunelul m-a invitat să-l privesc de jur împrejur și să-i descopăr, dacă mai era nevoie, discursul înșelător, aparițiile fără potențial, ca și cum s-ar fi aflat la apusul carierei lângă sacii de fasole. Amin !
Ca un scutier responsabil, submarinul galben a recunoscut că de-a lungul campaniei nu prea s-au întâlnit, diferența de grad, deh !, dar că abia așteaptă clipa când vor fi aruncați în sus, (nu de vreun explozibil uitat prin raniță, Doamne ferește !), ca națiunea să vadă, pe curat, pe ce față vor cădea, la votul final, așa cum se întâmplă la rișca, jocul de noroc în care moneda este aruncată de forța policerului și ascunsă apoi în căușul palmei : ,,Ce a căzut ?”
La ceas de seară steaua candidatului aflat în treabă, părea să cadă. Pe ce față ? Nu mă interesează. Căderea nu este una care să incite televiziunile la a mă omorî cu știri bombă sau șoc. Să fim serioși.
În celebra Șocul viitorului, Alvin Toffler definește sintagma din titlu cărții ca fiind ,,tensiunea distrugătoare și dezorientarea cărora le cad pradă indivizi care trebuie să suporte schimbări foarte mari într-un timp foarte scurt”. Or, în cazul de față cetățeanul Bunel nu este nici guvern, nici președinte de țară, nici graniță, ci doar un fost doar un aflător în treabă pe banii mei. O rușine! Altfel, despre morții politici, numai de bine. Amin!
