Pastel

               Jan Van Nijlen


Încremeniți mestecenii păreau –
O dungă-a toamnei, lângă-albastra mare.
Sclipea amurgul, frunzele zburau
Prin aurul luminii-n scăpătare.

 

Și totul rămăsese-n nemișcare,
Deși deasupra pomilor pluteau,
Sfioase, păsările călătoare
Ce-n zborul lor spre sud ne salutau.

 

Apoi, spre seară, cântecu-amuți.
De vânt stârnită, marea se răsti
La țărm. Iar prima stea luci, verzuie.

 

Deodat' la ale nopții reci fruntarii,
Ca dintr-o stampă s-au desprins pescarii –
Ca niște umbre japoneze, șuie.

 

 

(din antologie de poezie neerlandeză, olandeză și flamandă, în românește de Mihai Beniuc, Ion Caraion, Aurel Covaci, Petre Solomon, Ed. Minerva, 1973)