Corăbii

                   Virgil Teodorescu

 

La Istria e templul Afroditei,
mai e cârligul pentru jertfe încă,
topită-n stâncă,
mai este urma de copită-a vitei.

 

Sunt ziduri de-apărare în partea dinspre șes,
tarabele de piatră și băile termale
și mozicul roșu, mai ales,
zăcând ca un ghepard pe dale.

 

Cetatea răsturnată, cu ulițe și porți,
răpită de sub crusta mileniilor sure,
răsare-ncet din somn ca o pădure,
se scoală veștedă din morți.

 

Nisipul vremii oamenii îl scurmă
cum ar scurma-n ogradă niște vrăbii,
dar nu pot plutitoarelor corăbii
să le mai dea de urmă.

 

 

(din volumul Poezie neîntreruptă, Ed. Minerva, 1976)