Dreptul de port carte(488)

Zilele trecute m-au întâmpinat într-o librărie câteva pachete de cărți pe care scria RETUR. Cu o lovitură de marker, glumesc, desigur, fiind vorba aici de o lovitură a pieței cititorului, cărți care nu se vânduseră în ultimii doi (așa mi s-a spus) făceau drumul întors către edituri, nu știu dacă și spre autori. Nu știu dacă erau și titluri care puteau ajunge în biblioteci școlare. Oricum, e bine și așa, în comparație cu ceea ce i se întâmplă scriitorului care publică la o editură locală. Măcar cărțile respective și-au avut un loc într-o librărie. Apropo: mă uit pe agenda de 35 de ani a editurii Humanitas aniversați de curând: 37 de licee și colegii din țară, mai puțin Constanța, continuă proiectul educațional, aflat la a paisprezecea ediție, ,,Concursul Humanitas în licee” gândit ca un mijloc de a-i face pe tineri să descopere plăcerea și bucuria lecturii. Dă-mi în acest sens un nume de editură constănțeană...

 Retrospectiv, nicio editură constănțeană: nu-i organizează scriitorului respectiv, ca parte a programului său de promovare a literaturii, niciun eveniment editorial, mai ales că publicarea se face pe banii lui; promovare în librării, ioc; promovare la un târg de carte, ioc; promovare în media locală tradițională, ioc; corector, ioc; lector de carte, ioc; drepturi de autor, ioc.

În schimb, drept de copyright al editurii, cât cuprinde. Nu spun asta pentru c-aș fi rămas mut de uimire când o librărie constănțeană a pus 45 la sută adaos comercial pe un contract ca să-mi vândă una dintre cărțile mele de poezii ci, pentru că, oricât vi s-ar părea c-ar fi un arbitru al vieții culturale constănțene, dar nici asta nu se întâmplă, ele rămân doar o afacere. Când i se va schimba proprietarul, și dacă voi găsi vreo informație electronică, poate voi fi eu angajat cu normă întreagă, cu un salariu în funcție de experiență. Mai am și alternativa deschiderii propriei afaceri ca operator de servicii și tehnologii în industria cărții pentru piețe cum ar fi edituri, distribuție, biblioteci media școlare și universitare precum și industria media.

Apoi întreabă, cum am făcut-o și eu, un librar, dacă cunoaște numele unui scriitor dobrogean. Și exprimă-te explicit, ca și cum ai ieși de pe o trambulină, când ai toate elementele de echilibru: vânt sau compensație de vânt prielnic de lectură, bibliotecă recunoscătoare, poziție de aterizare care te califică fără probleme în rândul cititorilor care vor să fie în polemică, dar nu în divorț, cu confruntările literare și sociale. Ce să mai vorbim de absența unui catalog electronic, de portofoliu editorial, de colecții, de newsletter...

Da, cultura trece, cărțile rămân. Sigur, vânzătorii de cărți desfășoară o muncă valoroasă pentru a menține lectura cărților în lumea foarte competitivă a activităților de cunoaștere, de informare și divertisment, inclusiv în aceea a editurilor. Departe de lumina reflectoarelor și zgomotul mediatic, departe de stratageme care să stârnească curiozitatea prin creșterea atenției când treci prin fața vitrinei unei librării. ,,N-am înzestrări ieșite din comun, sunt doar un curios pasionat”, mărturisea Einstein.

Ce vreau să spun cu asta? Că uneori este de ajuns un crâmpei de informație și inspirație în alegere – cele transmise de vitrina unei librării – pentru a stârni curiozitatea de a intra și a cerceta un titlu de carte sau a-l cumpăra. Fiind vorba de carte, care ar fi tiparul curiozității legat de ea, legată sau lipită, cu semn de mătase sau de carton între pagini, și cum poate fi regăsit acesta între trăsăturile de personalitate?

Ai dreptate dragul meu cititor: o carte conduce în mod firesc la alta. Ca și tine, cred, și eu prețuiesc materialitatea cărții, și nu imaterialitatea, întrucât ceva de aceasta din urmă se furișează în conținutul ei, insinuându-se în regulile gramaticale și cele mai elementare principii ale exprimării corecte. Vezi lumea digitală. Până ună alta, să ne bucurăm de făptul că gândirea și creativitatea încă mai fac corp comun cu suportul material al paginii de carte.

Să-i adăugăm cititului o componentă senzorială și sentimentală infailibilă pentru că am simțit dintre pagini urcând către noi mirosul de sânge al autorului? Să-l auzim pe Mario Vargas Llosa la primirea premiului Nobel pentru literatură: ,,Fie că vor sau nu, indiferent dacă sunt sau nu conştienţi de acest lucru, scriitorii transmit nemulţumire prin poveştile lor, demonstrând că lumea este rău aşezată şi că fantezia te îmbogăţeşte mai mult decât rutina zilnică. Dacă acest fapt prinde rădăcini în sensibilitatea şi în conştiinţele lor, cetăţenii devin mult mai greu de manipulat şi mai puţin dispuşi să accepte minciunile anchetatorilor care ar vrea să-i convingă că viaţa din spatele gratiilor ar fi una mai sigură şi mai bună”... Să fie ,,viața din spatele gratiilor” o dublă referire: la cărțile interzise și la arestarea scriitorilor sau că lectura este o cauză care ar trebui să ne unească pe toți?

În oricare dintre situații, gândul meu stă înalt față de carte și muncitorul ei, exact acolo unde apele neguvernate ale literaturii se întâlnesc cu tărâmul strict al legii... Și totuși, nu e fascinant să începi de la o foaie albă, că doar nu e țara altora, adică să nu desparți eul de gândire?