Taică-meu

                       Alden A. Nowlan

 

Lui taică-meu nu i se pare
nimic de la sine-nțeles –
hrană, somn, adăpost;
e de toate recunoscător.


El viețuiește-acum de unul singur;
când deschide cămara,
mereu se-arată uimit
că dă de slănină și făină.


Mănâncă încet,
mirat că are-ndejuns
și termină ștergându-și
farfuria cu o bucată de pâine.


E rareori fericit,
însă n-am văzut vreodată vreun om
așa de mulțumit de lucrurile mărunte:
soția, copiii s-au dus
n-a mai rămas nimic.


Știu că se putea răsuci
în mantaua lui
pe dușumeaua hambarului
și că putea dormi recunoscător
de a-i fi îngăduit să doarmă-n hambar.


 

(din volumul Poeți canadieni contemporani (de limbă engleză), traducere, prefață și antologie de Ion Caraion, Ed. Albatros, 1978)