Jungla

              Louis Dudek

 

Vremea-și are marginile și zămislirile ei –
sfârcuri de frunză și lujeri, piele și ficat –
prin care trece ritmul,
o bătaie de tobă într-o liniște de junglă,
undeva în copaci țipătul
unei păsări sălbatice sfărâmat de gheare,
undeva pisicile mari se-mperechează,
urlând de durere ori de plăcere poate,
iar tăcerea-i nesfârșită, ascultând tobele
zi de zi c-un nou început,
zi de spaimă, ori bucurie poate,
dar – dincolo de ele – seninul desăvârșit al cerului
așteptând peste lume încetarea mișcării,
absorbirea ei în cutele propriei mări,
înecarea sa în spațiu unde tot ce-a fost
e sunet într-o ureche surdă,
frică într-un vis uitat.

 

(din volumul Poeți canadieni de limbă engleză, traducere, prefață și antologie de Ion Caraion, Ed. Albatros, 1978)