Poemul zilei(102)
Sunt destinul
Vicente Aleixandre
Da, te-am iubit ca niciodată.
De ce să te sărut pe buze oare dacă-i știut
că moartea e aprope,
dacă-i știut că a iubi e doar a uita viața,
a-nchide ochii peste prezentu-ntunecat
ca să-i deschizi spre limitele iradinte ale unui trup?
Nu vreau să citesc în cărți un adevăr care urcă
încetul cu-ncetul ca o apă,
renunț la oglinda asta pe care munții oriunde ți-o-ntind,
stâncă jupuită ce-mi reflectă fruntea
brăzdată iar de păsări al căror sens îmi scapă.
Nu vreau să mă arăt în râurile unde peștii colorați
cu roșeața vieții
își asaltează malurile limite ale jindului lor,
râuri din care glauri se-nalță inefabile,
semne opace mie, întins aici, în trestii.
Nu, nu vreau, nu, renunț să mai înghit praful,
pământul dureros, nisipul mușcat,
certitudinea trăirii din care carnea se-mpărtășeșete
când înțelege că lumea și trupul acesta
se-nvârt ca semnul-acela nepriceput de ochiul ceresc.
Nu, nu vreau, nu, să strig, să ridic limba,
s-o zvârl ca piatra-aceea care se face țăndări în înalt,
și geamurile-i sparge acelui cer imens
de după care nimeni n-ascultă zvonul vieții.
Vreau să trăiesc o viață de buruieni sârmoase,
de crivăț, de zăpadă sau de tăciune paznic,
de viitor al pruncului ce încă nu se naște,
de-mpreunare-a-ndrăgostiților când luna îi ignoră.
Sunt muzica ce sub atâtea plete
creează lume-n zboru-i misterios,
pasăre-a neprihanei ce, sângerând din aripi,
se duce să-și dea duhul în chinul unui piept.
Sunt soarta ce-i adună pe toți cei ce iubesc,
unic ocean unde-au să vină toate razele îndrăgostite
ce-și caută focarul, încrețite de cerul
rotit ca trandafirul total și zgomotos.
Sunt calul ce-și aprinde coama de vântul golaș
sunt leul torturat de propria-i comă,
gazela temătoare de-un râu indiferent,
subjugătorul tigru ce pustiește jungla,
măruntul scarabeu stălucitor și ziua.
Nimeni nu poate-omite prezența cui trăiește,
prezența cui, în picioare, în mijlocul săgeților urlate,
și-arată pieptul transparent ce nu oprește ochii,
dar geam nedevenind nicicând în ciuda limpezimii,
pentru că mâinile de vi le-apropiați, se simte sângele.
(din volumul Umbra Paradisului, notă introductivă, selecție și traducere de Sorin Mărculescu, Ed. Univers, 1972)
