Deșertăciune-i totul
                                     Byron

I

Aveam înțelepciune, faimă, vlagă,
Și tinerețe, sănătate-aveam,
Și vinuri în pocale. Ziua-ntreagă,
La ochii frumuseții mă-nsoream.
Sub mângâieri simțeam cum se topește
Și sufletul din mine, uneori,
Aveam tot ce pământul dăruiește,
Tot ce-și doresc sărmanii muritori.

II

Încerc să număr zilele frumoase
Ce-ar fi în stare a mă ispiti
Să le trăiesc din nou, – cele rămase
În amintirea mea. O, n-a fost zi
Și n-a fost ceas de-adâncă desfătare,
Lipsit de-amărăciune-n viața mea –
Nicio podoabă, cât de sclipitoare,
Să nu m-apese, chiar când strălucea!

III

Năpârca de pe câmp e-mpiedicată
Să muște, doar prin vrăji și vicleșug,
Dar cea pe inimă înfășurată,
Cum s-o alungi, prin care meșteșug?
Ea nu ascultă de înțelepciune,
Cu nici un cântec nu poți s-o vrăjești:
Îți mușcă sufletul, până-l răpune
Și nu ai cum să te ferești!

(traducere de Petre Solomon)

(din volumul 1, Poezia, traduceri de Aurel Covaci, Petre Solomon, Virgil Teodorescu, ediție îngrijită de Dan Grigorescu și Lia-Maria Pop, Ed. Univers, 1985)