Poemul zilei(162)
Ăst fraged timp de mai, privighetoare
Castelanul De Coucy
Ăst fraged timp de mai, privighetoare
și toporași mă-ndeamnă a cânta;
în mândru-mi piept un mic amor răsare,
și-n dar mi-l dă, și nu-l pot refuza.
Deci deie-mi Domnul cinstea de-a ținea,
o dată, goală-n brațe pe acea
ce inima și gândul mi le are,
pe mări cât n-oi pleca.
Dintâi păru sfioasă ca o floare
și nu credeam cât chin voi îndura;
dar chipu-i drag și gura-mbietoare
și ochiu-i viu și clar, care-mi râdea,
m-au prins, nainte însumi de-a mă da;
dar, cum e sloi, și nici să plec nu vrea,
mai bine fug, deși mă-mbie tare,
dar cu-alta tot n-aș sta.
De mii suspine ce-i trimit ca dare,
nu zice unul cum c-ar căpăta;
vreun alt amor nu-mi rabdă, de-mi apare,
iar somnul și odihna mi le ia;
și-n plâns e toată răzbunarea mea.
Când ești răpus de-Amor, oricum te doare,
n-ai cui te căina.
Vai! Cum de ochii mei la ea cătară,
chip drag? (Să-i zic iubită, e greșit).
Ea râde, iar eu plâng a mia oară:
mai gingaș n-a fost nimeni amăgit.
Cât fui al meu, nimic n-am dobândit;
al ei, fără temei sunt răstignit,
doar pentru c-o iubii cu pieptu-n pară:
alt rău n-am săvârșit.
Port chinu-n mine-ascuns, nu în afară,
deci pe-al meu chip nu poate fi ghicit;
de n-ar fi lumea pusă pe ocară,
eu n-aș fi suspinat neauzit:
mi-ar fi acum amorul răsplătit;
ci darul tocmai când să-l fi primit,
iubirea, tot pândind-o, mi-o aflară,
iar milă n-am găsit.
(din volumul Poezia trubadurilor provensali italieni, portughezi, a truverilor și a minnesängerilor în verisune originală și în traducerea lui Treodor Boșca, Ed. Dacia 1980)
