La al treilea cântat al cocoșilor, răgușit, fumul(200)
interimar al cămătarilor guvernamentali ale căror umbre taie frunză la câini cu anunțuri utilitare la televiziuni, radio și ziare pipăind monede, voia să-mi intre interimar sub pleoapele semi-deschise interimar, ca un tovarăș de drum nu mai mare decât o umbrelă interimară când am constatat că, căscând adormitor, ,,zeii” locali și naționali, ascunși după bariere, își luaseră profilurile degradabile ale unor ploi nemetodice încrucișate de zvonuri.
Ca să-mi liniștesc temerile în legătură cu mirosul puturos al fumului, nu c-aș avea privirea prea ageră, auzul prea fin și lectura rapidă, tustrele ajungând la mare adâncime, am vrut să las epavele să vină în sus, ca-n documentarul ,,Oceanul pe uscat”, dar ce să vezi?, nu mi-am dat seama că scârțâia ceva: pe coșurile de la ,,palate” începuse să iasă un firicel de fum alb semnalizând, cu seninătatea viciului fatal, din dealul Cotrocenilor până hăăăt, în câmpia Victoria și subsolul curții constituționale, dorința care nu va scăpa recunoașterii că în sfârșit, la al treilea cântat al cocoșilor lor, necesitatea de a-și comunica dorința de a falsifica jocul era la vedere.
Cum a trăit fumul această ruptură, în sensul că, dacă dorința de a falsifica este adevărată, ea ar trebui păstrată la sertar, cum ar veni, și sertarul, ca la sobe, nu ar trebui tras. Dar dacă nu-l tragi, nu te intoxici de-ți dă sângele pe nas? Așa că noaptea nu și-a mai sporit așteptarea ci, simplu coafată, a răzlețit fantomele pesediste-peneliste-udemeriste, vai ce de ,,iste” pe piste maniehiste de-au venit și cele useriste!, prin grădinile de mame de lavandă, dar unde le mai găsești?
Ca decapitată de evidența faptelor, întrebarea, ca evidență a jocului de mai sus, a încercat să se elibereze de adevărul istoric și nu doctrinar. În cazul celor trei cocoși amintiți, doctrinele politice nu există nici măcar la nivelul vestimentar, căci repartizarea rolurilor vestimentare nu mă ajută să aflu care le-ar fi semnificația valoare-muncă, cum nu semnifică nici valoarea democratică.
Fumul deveni răgușit, la al treilea cântat al cocoșilor el se instală în trupurile acestora, încercând să le estompeze contururile, aburindu-mi lumina și rutina. Și când le-a sărit între nări, nenică, rotativa cu trei spițe, sângele lor de astă dată și nu al electorilor de care și-au tot râs cu râsul decolorat al plăcilor de gresie, nu doar că l-au simțit pe șaua buzei lor dar au simțit și mirosul de putrefacție. Putrefacția uneltirii supunerii a sărit ca un gușter într-o miriște.
Atâta frumusețe într-o denudare! Și nu era doar mirosul putrefacției asociațiilor politice ci și al aroganței discursului lor care s-ar fi dorit zdrobitoare. Protagoras ar avea chiar un tratat, Discursurile zdrobitoare, reunind discursurile de intimidare, de dominare, aservire, orgolioase, de supunere a celuilalt, căci despre asta este vorba, discursuri care nu sunt doar gesturi de vorbire ci și de acțiune.
Aroganța celui de-al treilea cântat al cocoșilor agresează peste tot, acolo unde apare: de la discursul politic la cel publicitaro-politic, de la discursul științei de a nu ști să conduci o țară la cel al scenei. Poate-ntr-o zi voi face un recensământ al tipologiei aroganței pornind, desigur, de la întrebările: de unde și când începe aroganța. În forma sa elementară, aroganța celor trei cocoși aș traduce-o ca pe o obligație de-a le admira acțiunile și de a intra în relație cu ele, adulându-le eforturile de a falsifica jocul democratic, schimbarea, conservarea, totul într-o notă de exaltare a voinței sforăitoare de a suprima libertatea de a explora evidențele care-și tot sporesc nivelul, și de a respinge, cel puțin în ceea ce mă privește, orice fel de pact cu aroganța de orice fel.
De aceea mă feresc să judec arogant fumul electoral răgușit al celor trei cadavre de cocoși prezidențiali, guvernamentali și constituționali, mari iubitori ai unității ca aroganță, un împrumut de la Inchiziție (mă refer la unitatea de forță asociată folosirii instituțiilor statului în numele întregului și al centralizatorului atoateștiutor), pentru că nu mă lasă uitarea arogantă.
Altfel, port în buzunarele cu marca anonimatului și a căptușelilor uzate, inclusiv a umilei mele veste de bluejeans, lejere indicii ale unor resturi de iarbă inițială: Vincetoxicum.
