Psihiatrii penitenciarului Rennes au propus (și obținut) ca unii infractori cu probleme psihice să facă ore de sport. Dar nu pe miniterenul sau în sala de forță a închisorii, ci în apele Oceanului Atlantic. Adică, lecții de „surf terapeutic”, pe banii contribuabililor francezi.

Sesizat de sindicatele din penitenciare, ministrul Justiției Gerald Darmamain, a anulat această inepție costisitoare. Reamintim că deținuții francezi beneficiază și de alte concesii trăznite, ca: lecții și curse de carting sau înființarea unor trupe de teatru. Ultima, a inspirat filmul „Succes de public” regizat de Emannuel Courol.

Pelicula, inspirată din viața reală, redă înființarea unei trupe de teatru în închisoare, când strădaniile regizorului (Kad Merad) sunt risipite prin evadarea in corpore a „actorilor” invitați pe scena Comediei Franceze din Paris.

Mă gândesc că unii psihiatri ar trebui să-și programeze ore la unii colegi neduși cu pluta (placa de surf)!