Institutul Cultural Român susține, între 25 august și 7 septembrie 2025, cea de-a patra ediție a „International Program in Scenography ”(IPS).

Faleza lacului Siutghiol și situl arheologic al Castrului Roman din orașul Ovidiu se vor transforma într-un laborator creativ în aer liber. Singura rezidență artistică internațională din România dedicată scenografiei și instalațiilor site-specific reunește anul acesta 20 de artiști emergenți din 12 țări, care vor lucra alături de cinci mentori consacrați internațional.

Tema din acest an — „Face to Face. Who is the Other?” — inspirată de romanul „Călătoriile lui Gulliver” de Jonathan Swift, invită la o reflecție profundă asupra alterității și a întâlnirii cu celălalt.

Participanții vor dezvolta proiecte care investighează granițele dintre identități și culturi, prin instalații concepute special pentru un spațiu încărcat de istorie și de simboluri.