Poemul zilei(120)
Pescarii
Irving Layton
Când vreau să fiu și eu pe de-a-ntregul fericit
– la fel de fericit ca pe când eram un țânc neștiutor –
mă reped la portul satului
să sorb dintr-o dată soarele abia-nmugurind la orizont,
el însuși un zid moale de flacără
și vitezele bărcuțe care-au fost în larg
toată noaptea legănându-se-nspre digul de piatră,
încete, mărețe, pompoase așijderi corăbiilor lui Columb;
o, în pofida albastrei lor solemnități,
cred că mor de nerăbdare să nu dea vestea cea mare:
,,A fost un pescuit grozav!”
Am văzut pescarii descărcându-și prada;
sunt tăcuți de câtă istoveală e-n ei,
poate și pentru că fac socoteala câștigului.
Mai au încă de umplut lăzile și de presărat gheața
peste cenușiile piei proaspete-ale peștilor lucind
ca licărul unor Arguși cu mulți, mulți ochi
zdrobiți și sclipind între bucățile de cristal;
iar năvoadele ce se rup de cât se-ntind și le dreg,
după nituirea lăzilor de pește fi-vor
trimise stomacurilor maritime ale atenienilor
ce le-așteaptă ca niște crapi hămesiți.
Îmi plac ritmul și tacticoasa-ndemânare,
umorul și gravitatea pescarilor.
Odată oameni; n-au nevoie să tot depene
sculuri de danezi și de teutoni
ca să-și afle străbunele firi.
Bibliotecile sunt pentru cei râncezi la suflet,
pentru toți cei care singuri se-amăgesc
lipsindu-se de risc, de buni tovarăși,
de împărtășania soarelui și-a mării.
În uriașele metropole aceștia-s pe veci osândiți;
vai, nu pot afla nici milă și nici drag pentru ei:
și-au ales de bună voie gheena.
Adâncă și irațională ca marea însăși,
bucuria se-ntoarce odată cu bărcile pescarilor în zori.
(din volumul Poeți canadieni contemporani (de limbă engleză), traducere, prefață și antologie de Ion Caraion, Ed. Albatros, 1978)
