„Zestrea miresei”- meșteșug, emoție și tradiție turcească, în comuna Cumpăna(150)
Sucursala Cumpăna a Uniunii Democrate Turce din România organizează prima ediție a evenimentului cultural „Zestrea miresei”, coordonat de doamna profesor Musledin Firdes, o manifestare dedicată păstrării și promovării tradițiilor turce din Dobrogea.
Evenimentul aduce împreună doamne membre ale sucursalelor Cumpăna, Cobadin, Valu lui Traian, Constanța și Techirghiol, care vor readuce la viață frumusețea și semnificația unei tradiții străvechi: pregătirea zestrei miresei.
În cadrul activității, participantele vor lucra și vor croșeta obiecte tradiționale, confecționând bolcelele miresei și alte piese care, odinioară, alcătuiau trusoul unei tinere ce pășea în noua etapă a vieții. Fiecare obiect realizat cu migală și pasiune poartă în el povestea femeilor turce din Dobrogea, a răbdării, a grijii și a dragostei pentru frumos.
Un rol deosebit îl au și elevele și cadrele didactice de la Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna, care vor participa activ la desfășurarea evenimentului, descoperind și valorificând meșteșugurile tradiționale ale comunității turce.
Prin această activitate, organizatorii își propun să creeze o punte între generații, în care trecutul prinde viață prin mâinile celor care îl cinstesc, iar moștenirea culturală a comunității turce din Dobrogea continuă să inspire și să dăinuie.
“Zestrea miresei” nu este doar un eveniment, ci un omagiu adus identității, frumuseții și demnității femeii turce, un prilej de a învăța, a împărtăși și a păstra vie o parte din sufletul cultural al Dobrogei.
Evenimentul va avea loc miercuri, 5 noiembrie, ora 13:00, la Sediul Sucursalei Cumpăna a Uniunii Democrate Turce din România. Vă așteptăm cu drag! (Accesul se face pe bază de rezervare, în limita locurilor disponibile)






