Insula dintre vânturi 

                                                      Lucien-Xavier Andrianarahinjaka
                                                      (1929-1997)

 

M-am potolit în cele din urmă 
frate cu stânca și glia
ultimului promontoriu
unde bat valurile
furtunilor din adâncuri.

Sunt vântul 
Și nimic nu mă leagă
poate numai regretul anotimpurilor...
Viața-mi de legendă 
singură m-a chemat 
din hăul neființei
să înverzesc pădurea 
să dăruiesc priveliștii 
verdele preeriilor veșnice...

Și toți musonii 
iscați în nopți malaeze,
sau adierea aceasta fără seamăn
care apropie orizontul 
aripi dând exaltării copacilor,
născuți sunt din adâncul colinelor
scăldate de valuri
răscolite în depărtări de hulă.

Raita vânturilor prin stufăriș;
O adiere vinovată sunt păsările pradă...
Acest copac înălțându-și în vânturi faima,
bine înfipt în glie, mă leagă pe veci,
vânt liber al zărilor, de gloria unui nume: 
Madagascar. 

 

(din volumul Efigii de abanos • Din lirica neagră francofonă. În românește de Gavril Șerdan și Mircea Traian Biju. Cuvânt înainte, prezentări și note de Mircea Traian Biju, Editura Albatros, 1978)