Manifestările religioase au început cu slujba Utreniei, urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită în sobor de preoți, sub protia Preacucernicului Părinte Protoiereu Jan Mihai, primul paroh al bisericii, a cărui prezență a reprezentat un simbol al continuității și al legăturii sufletești cu această comunitate.
Un element deosebit al sărbătorii l-a constituit participarea unor membri ai Corului Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța, care au oferit răspunsurile liturgice, înfrumusețând prin armonia cântării bisericești solemnitatea slujbei.
Credincioșii prezenți au avut prilejul de a se închina la moaștele Sfinților Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel, ale Sfântului Apostol Andrei, ale Sfântului Ierarh Ioan Maximovici și ale Sfinților Mucenici Epictet și Astion, precum și la veșmintele Sfintei Cuvioase Parascheva, aflate în biserică, aducând rugăciuni de mulțumire și cerând ocrotirea sfinților pentru familiile și comunitatea lor.
Sărbătoarea de astăzi a încununat zilele de rugăciune organizate de Parohia Cumpăna II, care au cuprins și botezul social al micuților Luca Constantin și Isac, săvârșit în ajunul hramului, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care a devenit nașul de botez al unuia dintre copii.
Această zi de sărbătoare are o semnificație cu atât mai aparte pentru Preacucernicul Părinte Paroh Ion Soare, care își sărbătorește ziua de naștere, prilej de a-i adresa gânduri de prețuire și recunoștință pentru slujirea și dăruirea cu care păstorește comunitatea parohială.





Nu sunt încă comentarii aprobate.