Organizația de Management al Destinației (OMD) Mamaia Constanța salută un  moment istoric pentru turismul românesc - România intră oficial în circuitul  internațional IRONMAN 70.3. Pe 26 septembrie 2027, stațiunea Mamaia și municipiul  Constanța vor găzdui prima ediție a celei mai puternice competiții globale de sport  de anduranță care va fi organizată în țara noastră.  

Evenimentul reprezintă o validare din perspectiva capacității logistice a regiunii  și un motor puternic al dezvoltării pentru economia locală, respectiv pentru turismul  sportiv de la Marea Neagră. 

Interesul major la nivel global este deja confirmat de cifre. Înscrierile s-au  deschis pe 8 octombrie 2026:  

https://www.ironman.com/races/im703-mamaia/register.  

S-au înscris până în prezent peste 850 de sportivi amatori români și străini, care  vor avea șansa istorică de a concura în cadrul IRONMAN 70.3 chiar la ei acasă. 

Un impact economic masiv pentru extrasezonul din 2027 

Găzduirea unui astfel de brand internațional reprezintă o oportunitate  strategică de a extinde sezonul turistic din destinația Mamaia Constanța. Cursele din  circuitul IRONMAN atrag fluxuri importante de vizitatori care petrec mai multe zile în  stațiune, dar și în oraș alături de familii, prieteni și cluburi sportive. Reprezentanții  OMD Mamaia Constanța subliniază valoarea economică a evenimentului, oferind  exemple din turismul internațional: 

“Este foarte important că au început să se concretizeze discuțiile cu reprezentanții organizatorilor evenimentului IRONMAN. Suntem foarte bucuroși că la anul se va organiza  această cursă. Este un eveniment sportiv de prim rang. În privința prestației sportive, corpul  omenesc va fi supus unui test al rezistenței și își va redefini limitele umanului. Evident, ne  gândim și la aspectele economice din punct de vedere financiar și din punct de vedere turistic  pentru extinderea capetelor de sezon în stațiunea Mamaia. Considerăm că stațiunea  Mamaia a fost foarte bine aleasă datorită principalului atu – este lipită de orașul Constanța 

Imaginea 1 din articolul „Litoralul românesc intră în elita mondială a triatlonului OMD Mamaia Constanța anunță prima ediție IRONMAN 70.3 din România”Imaginea 2 din articolul „Litoralul românesc intră în elita mondială a triatlonului OMD Mamaia Constanța anunță prima ediție IRONMAN 70.3 din România”

– ceea ce aduce un vibe extraordinar vizitatorilor și datorită numeroaselor oportunități  turistice prin zona peninsulară. Suntem interesați și de nivelul larg de expunere media, pentru  că acest eveniment sportiv e transmis de majoritatea țărilor lumii, iar pe internet prin mediul  online totul ajunge mai ușor. Acest aspect este extrem de benefic pentru stațiunea Mamaia,  ceea ce o poziționează pe harta globală a turismului sportiv”, a declarat George Măndilă – Președinte, OMD Mamaia Constanța.  

Competiția principală, IRONMAN 70.3 Mamaia-Constanța, însumează o  distanță totală de 113 km (70,3 mile). Sportivii vor concura pe grupe de vârstă de  amatori, de la 18 până la peste 75 de ani și vor parcurge mai multe probe.  

◆ Înot (1,95 km): în apele Mării Negre; 

◆ Ciclism (90 km); 

◆ Alergare (21,1 km): două ture spectaculoase pe promenada din stațiunea Mamaia,  cu un finish intens. 

Cursa oferă și sloturi de calificare pentru IRONMAN 70.3 World Championship 2028. Pentru ca experiența să fie accesibilă unui public cât mai larg, weekendul sportiv  din 2027 va include: 

◆ Formate tip ștafetă: în care cele trei discipline pot fi împărțite între membrii unei  echipe (ambele distanțe 70.3 și 5150); 

◆ 5150 Triathlon: distanța standard olimpică (1,5 km înot, 40 km ciclism, 10 km  alergare); 

◆ IRONKIDS: curse de alergare adaptate pentru copii; 

◆ Night Run: o competiție nocturnă deschisă întregii comunități locale și turiștilor. 

„Nu ne-am dorit doar să aducem o cursă în România, ci să punem România pe harta  internațională a sportului de anduranță pentru amatori. Mamaia și Constanța ne oferă toate  resursele pentru a construi o experiență memorabilă: Marea Neagră, un traseu rapid, o zonă  de concurs compactă, infrastructură turistică și o destinație care are foarte multe de oferit  dincolo de ziua cursei. Ambiția noastră este ca sportivii să vină aici pentru IRONMAN și să  plece după ce au descoperit România”, a declarat Gabriel Solomon, Race Director, IRONMAN  70.3 Mamaia-Constanța, România. 

Triatlonistul Alex Toma, primul român care a câștigat o cursă internațională din  acest circuit, completează importanța simbolică pentru comunitatea locală:

Imaginea 3 din articolul „Litoralul românesc intră în elita mondială a triatlonului OMD Mamaia Constanța anunță prima ediție IRONMAN 70.3 din România”Imaginea 4 din articolul „Litoralul românesc intră în elita mondială a triatlonului OMD Mamaia Constanța anunță prima ediție IRONMAN 70.3 din România”

„Pentru mulți dintre noi, un IRONMAN a însemnat întotdeauna și o călătorie departe de casă.  Acum avem șansa de a trăi această experiență aici, în România, cu familiile și prietenii  aproape, cu oamenii dragi încurajându-ne de pe marginea traseului. Dar cred că impactul  cel mai mare va fi dincolo de linia de finish. Sunt convins că mulți dintre cei care vor veni să  susțină sportivii vor pleca de acolo cu gândul că, într-o zi, ar putea fi chiar ei la start. Și asta  poate fi cea mai frumoasă moștenire a acestui eveniment”. 

Lansarea oficială a proiectului a avut loc pe 13 octombrie 2026, la Centrul de  Conferințe IAKI Conference & Spa Hotel din stațiunea Mamaia, reunind autorități  locale, parteneri media și reprezentanți ai comunității sportive. Licența IRONMAN 70.3  în România este dezvoltată în parteneriat de Kick Off Events și YOLO Events,  organizatori cu o vastă experiență în evenimente de masă și lifestyle - The Color Run,  Transfier Triathlon, 21K - Romania Running Series. 

Prin adăugarea destinației Mamaia-Constanța pe harta oficială care cuprinde  peste 50 de țări, litoralul românesc și implicit destinația Mamaia Constanța se alătură  celor mai selecte puncte turistice și sportive din Europa Centrală și de Est.