Poet, prozator, eseist și gazetar, Mircea Lungu este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea. S-a afirmat în mediile literare dobrogene încă din anii '80 și a împlinit pe 11 octombrie vârsta de 70 de ani. Este autorul mai multor volume de versuri: Singurătatea nu-mi aparține, Sunt și cuvintele tale, Trenul de marfă și C-am stat sub vânt. Despre poezia sa, Valentin Sgarcea observa că radiografiază „fiorul metafizic, neliniștea în preajma apei, golul existențial, obsesiile nelămurite”.  Debutul în roman a fost precedat de proze scurte, publicate de-a lungul anilor în reviste literare și culturale și în antologii de profil, printre care ExPonto, Pandemica, Vise destinse și revista Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Québec (ASLRQ). 

Publică constant articole de presă în timpul.info, pe teme sociale, economice, filosofice și literare, precum Lecție de anatomie, La al treilea cântat al cocoșilor, răgușit, fumul sau Dreptul de port carte. Tatăl meu, pomanagiul. Roman epistolar a apărut în foileton, din septembrie 2020 până în februarie 2024. Fiecare epistolă poate fi citită independent, dar și ca parte a unui întreg. Naratorul este reflexiv, critic și ironic, uneori cinic, și privește cu neliniște degradarea lumii. Prin amintirile copilăriei și prin dialogul cu tatăl, cartea reflectă asupra identității, timpului, iubirii, creației, familiei și banilor. Epistolele se încheie cu piese rock ale epocii, simbol al libertății și al emancipării.

Scrisul său a ajuns și în circuitul educațional. Un fragment din proza Caisul a fost subiect la Olimpiada de Limba și Literatura Română, faza locală, în februarie 2025. Mai multe poezii au fost propuse ca subiect al II-lea la simulările județene de bacalaureat din 2024 și 2025.

Pe scurt, titlul este analitic, opac și conotativ. Cuvântul-cheie „pomanagiu" desemnează o persoană care trăiește din pomana altora, iar în jurul lui se țese întregul discurs narativ. Tema centrală este cea socială. Subtemele sunt identitatea, căutarea sinelui, timpul și trecerea lui, trecutul, iubirea (împlinită, comodă, neîmplinită), creația, marea și banii. Tonul este mixt: nostalgie, melancolie, ironie, cinism, revoltă, neliniște. Perspectiva narativă este jucăușă. Naratorul este în principal autodiegetic, dar uneori heterodiegetic sau homodiegetic (după Genette). Textul distinge între autorul real (Mircea Lungu), autorul textual (alter ego-ul) și copilul Mircea Lungu. Spațiul este ambivalent (închis/deschis, fizic/ficțional), iar timpul are mai multe planuri: al istoriei, al discursului și al lecturii.

Autobiografismul este interpretat cu ajutorul teoriei lui Franco D'Intino, ca produs al cititorului prin cheile de lectură. 

Cele mai importante sunt tatăl (pomanagiul) și „Gheneralul", care leagă trecutul personal de prezentul social. Se disting tipologii: intelectualul cu rădăcini muncitorești, săracul și chiaburul, soția-umbră și „muncitorul comunist reflexiv”. Fiecare epistolă se încheie cu piese rock din epoca respectivă. Rockul simbolizează lupta pentru emancipare, libertate și cercetare. Structura cărții este complexă. Cele 31 de epistole, plus cea finală către cititor, alcătuiesc un parcurs de la libertatea de exprimare (unu) la bilanțul final despre copilărie ca „teatru al timpului”. Textul poate fi parcurs pe orizontală (epistolă cu epistolă) sau pe verticală (după teme). Reprezentarea lumii se face cu o privire imparțială și o voce impasibilă, printr-o omnisciență atipică (personajul reflector este tatăl). Romanul surprinde condiția omului în istorie, la răscrucea dintre două epoci. Finalul este o „ecuație” a împăcării cu sinele, cu copilăria și cu ceea ce părea de neconceput. 

Dacă ar fi să fac o sinteză a itemilor cheie din romanul lui Mircea Lungu, aceștia ar fi la număr 10:

1. Critica socială

Tema centrală este cea socială: pensiile, salariile, superstițiile, votul („această invenție democratică… pervertită în ipocrizie"), lipsa unei Românii educate.

Naratorul observă „degradarea lumii” cu ironie, cinism și revoltă. Omul contemporan uită să mai trăiască „sub cerul albastru”.

2. Copilăria ca „teatru al timpului"

Adultul de astăzi se întoarce spre trecut, spre copilul crescut în societatea comunistă, pentru a pune în oglindă evoluția societății românești.

Trecutul trebuie amintit „atât cât este necesar pentru conexiunile cu prezentul”. Doar ce trăim e real.

3. Căutarea sinelui și a identității

Scrisul este un mod de a se încerca pe sine. Autorul devine „propriul său temnicer”, iar scrisoarea este un dialog cu sine, nu doar cu un destinatar.

Cartea se încheie cu împăcarea cu propriul eu, cu propria copilărie și cu ceea ce părea de neconceput.

4. Relația cu tatăl

Figura „pomanagiului” este axa romanului, un tată simplu, cap de familie, neînțeles de fiul intelectual.

Familia, banii, pomana și demnitatea se potențează reciproc. Tatăl, ca și „Gheneralul”, leagă trecutul personal de prezentul social.

5. Timpul, memoria și trecerea lor

Memoria este un instrument de salvare, nu doar de nostalgie. „Abolirea timpului nu e o nesinchisire față de viitor.”

Timpul are mai multe planuri: al istoriei, al discursului și al lecturii.

6. Libertatea și interdicția

Libertatea de exprimare este programul cărții încă din prima epistolă.

Libertatea se înțelege prin cunoașterea interdicției. Rockul, prezent la finalul fiecărei epistole, simbolizează lupta pentru emancipare și cercetare.

7. Cuvântul, scrisul și lectura

Cuvintele „dor, te ceartă și cântă”. Observația și experimentul sunt mijloace de eliberare, nu doar de comunicare.

Cititul este o „profesie inofensivă” și, în același timp, o formă de salvare. Alte forme de salvare sunt benzile desenate, zâmbetul neglijent și eroicul.

8. Ambiguitatea trăirilor

Romanul cultivă sentimente contradictorii: nostalgie și ironie, veselie și neliniște, exuberanță și detașare.

Emoția este intelectualizată, iar realitatea concretă este transfigurată artistic.

9. Adevărul ca asumare, nu ca ficțiune

Referirile la tată și la prieteni sunt prezentate „veridic, tragic, dramatic”. Autorul vrea să convingă cititorul că totul este real și palpabil.

Moartea personajelor-cheie are un rol important în construcția poveștii.

10. Ideea de ansamblu

Cartea poate fi citită pe orizontală, epistolă cu epistolă, sau pe verticală, după teme. Fiecare scrisoare este autonomă (Șaua este „etalonul").

Rămâne o „necunoscută” între semnificat și semnificant, care invită cititorul să reconstituie „puzzle-ul” creației lui Mircea Lungu.

Vă invit, prin cuvintele de mai sus, să (vă) reconstituiți această lumea printr-o revalorificare a propriilor raporturi cu cei dragi.