Entre aguas. Entre mundos.

Expoziție de pictură de Lelia Rus Pîrvan
Curator: Maria Bilașevschi
Institutul Cultural Român de la Madrid

Institutul Cultural Român de la Madrid prezintă, în perioada 29 octombrie -13 noiembrie 2026 expoziția de artă contemporană „Între ape. Între lumi.”, a artistei Lelia Rus Pîrvan, curatoriată de Maria Bilașevschi. Expoziție propune o privire asupra picturii ca teritoriu al trecerii și al transformării și a fost construită în jurul imaginii recurente și fondatoare pentru universul artistei din cei mai recenți ani: Apa. Vernisajul va avea loc în data de 29 octombrie 2026, la orele 20.00.

Mai mult decât un motiv plastic, apa devine în lucrările sale un spațiu de mediere între ceea ce este vizibil și ceea ce rămâne ascuns, între experiența realității imediate și cea a plăcerilor onirice. Este un element aflat permanent în transformare, asemenea picturii însăși, care nu fixează realitatea, ci o lasă să se depună, să se dizolve și să reapară sub forme succesive. În acest context, albastrul capătă o funcție esențială. Este culoarea adâncimii, a distanței și a infinitului, dar și a unei geografii interioare ce predispune la visare. Suprafețele lucrărilor creează o stare de plutire, de suspendare, în care spațiul exterior se întâlnește cu peisajul lăuntric. Pictura Leliei Rus Pîrvan se situează într-un teritoriu în care materia și imaginea se află într-o permanentă negociere. Straturile, transparențele, intervențiile și accidentele picturale construiesc imagini care se întrepătrund în propriul lor proces de devenire. Peisajul este recognoscibil și, în același timp, instabil; el se află mereu la granița dintre apariție și dispariție.

Un loc aparte în această construcție vizuală îl ocupă seria „Pocalurilor”, realizată în tușuri colorate pe hârtie manuală. Forma pocalului introduce în discursul expoziției ideea unui recipient, un spațiu care păstrează, adună și conservă. În fond, lucrările vorbesc despre acel spațiu intermediar în care identitățile, locurile și amintirile nu mai sunt rigid delimitate. „Între” devine aici un teritoriu în sine: între oraș și apă, între exterior și interior, între vis și realitate, între materie și spirit, între ceea ce este controlat și ceea ce se naște prin întâmplare. Un registru
aparte se deschide în seria picturilor de mari dimensiuni „In the Mood for Love”, al cărei titlu trimite la filmul omonim al regizorului Wong Kar-wai. În universul cinematografic al filmului, ploaia devine o prezență aproape permanentă, iar timpul pare să curgă încet, într-o succesiune de așteptări și apropieri niciodată pe deplin consumate. Ritmul imaginilor este susținut de muzică, iar prezența recurentă a violoncelului adaugă acestei atmosfere o dimensiune profund senzorială și melancolică.

Alegerea Madridului pentru prezentarea acestei expoziții adaugă o nouă dimensiune traseului și devenirii conceptuale a lucrărilor. În acest sens, „Între ape. Între lumi.” devine o reflecție asupra mobilității imaginii și puterii ei de sugestie. De la Marea Neagră la laguna Veneției și până la Manzanares, apa devine firul invizibil care unește geografii diferite și transformă distanțele în dialog vizual.

Mulțumiri speciale Companiei Naționale Poșta Română, pentru carțile poștale gratuite care vor fi lansate cu această ocazie, partenerilor media, precum și sponsorului expoziției, compania de transport internațional Elitur Trans.