Patru comunități dobrogene se reunesc pentru protejarea mediului, într-o inițiativă care marchează și începutul unor noi proiecte dedicate patrimoniului și turismului regional.
Constanța, 13 noiembrie 2026
Via DobroGetica lansează misiunea „Dobrogea Verde”, o inițiativă care reunește copii, voluntari, profesori și specialiști în cadrul a patru acțiuni de plantare organizate în județul Constanța, în zilele de 15, 21 și 22 noiembrie 2026.
Acțiunile vor avea loc în localitățile Pantelimon, Ghindărești, Valu lui Traian și Izvoarele (Pârjoaia), comuna Lipnița, sub mesajul „Dobrogenii plantează pentru Dobrogea”.
Dincolo de componenta ecologică, cele patru plantări marchează simbolic începutul unui program mai amplu, care va continua în 2027 cu noi acțiuni de plantare în diverse zone ale Dobrogei, dar și cu dezvoltarea unor proiecte dedicate patrimoniului și turismului regional.
Printre inițiativele pregătite se numără înființarea și promovarea a două muzee de interes local, amenajarea a două zone de belvedere și realizarea a două proiecte unice, în premieră pentru Dobrogea. Aceste proiecte se află în etapa de pregătire teoretică și urmează să fie propuse spre analiză în cadrul parteneriatului cu Consiliul Județean Constanța.
Prin această inițiativă, Via DobroGetica își propune să îmbine grija pentru mediu cu promovarea istoriei, culturii și potențialului turistic al Dobrogei.
Acțiunile se desfășoară cu sprijinul motocicliștilor Dark Knights și al comunității „Donator de zâmbete și sânge”.
„Dobrogea are rădăcini în istorie. Viitorul ei crește prin noi.”
Via DobroGetica. Pași prin istorie!




Nu sunt încă comentarii aprobate.