Comunitatea Aromânilor din Tulcea începe demersurile pentru ridicarea unui monument dedicat persoanelor din comuna Stejaru care s-au opus regimului comunist, a declarat pentru AGERPRES președintele comunității, Sterică Fudulea, la sfârșitul manifestărilor prilejuite de Zilele Culturii Armâne desfășurate săptămâna trecută la Tulcea și Constanța.

Percepuți ca oameni de afaceri iscusiți, aromânii constituie un caz aparte în istoria României, putând fi considerați însă o comunitate fantomă cât timp membrii acesteia nu sunt recunoscuți oficial. Plecând de la structura gramaticală latină și prezența fondului principal lexical în majoritate latin, istoricii și lingviștii susțin trei teorii ce privesc această populație. Dincolo de divergențele specialiștilor și pesimismul chiar al unor reprezentanți la vârf ai acestei comunități cu privire la viitorul lor, aromânii din Dobrogea și-au păstrat încă limba și tradițiile, iar în ciuda suferințelor îndurate în timpul regimului comunist din România, aceștia au acceptat și respectat deciziile statului român, după cum arată și rezultatele preliminare ale cercetării socio-istorice desfășurate zilele trecute în câteva comunități din regiune.


Din 1896 până în prezent, autoritățile ezită să-i considere pe aromâni o minoritate, procesul de strămutare a populației din Cadrilater încheindu-se odată cu începerea colectivizării. Chiar dacă negocierile cu autoritățile române pentru așezarea aromânilor în Dobrogea în locul populației musulmane, germane și italiene începuseră încă de la începutul anului 1925 și prevedeau inclusiv acordarea unor loturi de teren, aromânii ajunși în localitățile din zonă în anii '40 s-au văzut nevoiți să uite de promisiuni.
"Primul pas spre colectivizare a început prin anul 1946. Echipe de muncitori de prin fabrici, chiar și funcționari cu doctrina comunistă în cap, erau trimiși prin sate și comune pentru a-i lămuri să se înscrie în întovărășire și să vegheze la aplicarea Legii din 23 martie 1945 care viza reforma agrară. Se formau echipe care sculau oamenii din somn în zi de sărbătoare cu scopul de a-i trimite la câmp. Oamenii, de frică, puneau plugurile în căruțe și plecau la câmp. Lăsau animalele să pască fără să tragă nici măcar o brazdă și se întorceau acasă blestemându-i pe cei care i-au trimis la arat", își amintește Dumitru Carastoian, citat în lucrarea "Rezistența anticomunistă din Dobrogea" de Constantin Ionașcu.
Și cum prigoana comunistă a continuat, este ușor de înțeles nemulțumirea aromânilor din nordul Dobrogei. Revolta "haiducilor Dobrogei", așa cum li se spunea atunci, a fost înăbușită însă cu forța de autoritățile române, iar printre liderii cei mai importanți ai acesteia au fost Nicolae, zis Cușa, și Dumitru Fudulea, rude ale actualului președinte al Comunității Aromânilor din Tulcea.
"Bunicul meu era nepotul cel mai mare al lor și a avut legături foarte strânse cu ei în perioada respectivă. Când au fost arestați, familiile lor au fost deportate, cea a lui Dumitru — în Călărași, iar cea a lui Nicolae nu a părăsit grajdul casei lor, copiii fiind acoperiți cu pănuși de porumb pentru ca iarna să nu moară de frig. După un an și jumătate, familia lui Cușa Fudulea s-a întors în sat unde a rămas până în anii 1980. Băiatul lui Dumitru Fudulea, Gheorghe, și-a construit o casă la marginea satului, pentru că niciun localnic nu avea voie să vorbească cu el fiindcă risca și chiar ajungea în închisoare. După ce a lucrat în baltă ca cioban (în Delta Dunării — n.r.) și a strâns bani pentru a-și construi o casă, Gheorghe Fudulea a cumpărat lemne care i-au fost confiscate de secretarul de partid. I-a spus că este dușmanul poporului. Căruțașului i s-a făcut milă de el și i-a dat voie să ia câteva din lemnele pe care le plătise", a afirmat Sterică Fudulea.
Potrivit acestuia, Nicolae Fudulea a fost îngropat de viu în Babadag, Dumitru Fudulea a fost condamnat la moarte, iar Ion Cotac, arestat odată cu ei, a murit în închisoare la scurt timp de la condamnare. Toți trei au fost condamnați în anul 1950, Cușa fiind acuzat de "crima de uneltire contra ordinii sociale" și de "acte de teroare". "Chiar și după 30 de ani de la acele tragedii bunicul meu tremura de fiecare dată când ajungea în Babadag. Acolo a fost atârnat de tavan ca o oaie, cu mâinile legate la spate, și bătut crunt", spune Sterică Fudulea.

Niciun monument din comuna Stejaru nu aduce aminte de rezistența anticomunistă, iar explicația, potrivit interlocutorului, este simplă. "Autoritățile post-decembriste nu au vrut să-și aducă aminte, așa cum s-a întâmplat și în alte locuri din țară, iar oamenilor le este încă teamă. În 1992, atunci când în sat au ajuns membrii Asociației Deținuților Politici, în familie a fost un adevărat scandal, femeilor fiindu-le teamă ca nopțile negre de altădată să nu se întoarcă. În plus, cel care a distrus mișcarea de atunci era șeful Securității de la Baia, colonelul Doicaru, șeful lui Pacepa și mâna dreaptă a generalului Militaru, cel care după Revoluție, potrivit unor surse, s-a prezentat în fața conducerii Frontului Salvării Naționale și s-a oferit să facă un serviciu de spionaj mai bun decât tot ce a avut România vreodată", a afirmat liderul aromânilor din județ, Sterică Fudulea.
Vicepreședintele Societății Culturale Aromâne, profesorul Alexandru Gica, a explicat lipsa unui monument prin diversele viziuni asupra principalelor personaje ale mișcării de rezistență anticomuniste. "Zilele acestea, am întâlnit o serie de povești interesante, diferite de cele din cărți. La Mihail Kogălniceanu (comună din județul Constanța — n.r.), de exemplu, deși mulți localnici erau legionari, oamenii au strâns bani pentru ca Puiu Gogu să plece, iar comunitatea să nu sufere din cauza represaliilor autorităților. El a refuzat însă. Sunt povești legate de Nicolae Cușa, singurul care a fost prins în martie 1955, a evadat, dar apoi a fost prins din nou. Unii sunt priviți ca eroi, alții cu ostilitate, fiindcă mulți au avut rude care au ajuns în închisori. Nu există o unanimitate, iar ștampila de 'legionar' atârnă greu. Cert este că oamenii au fost caractere foarte puternice și măcar ca atitudine merită să fie respectați, indiferent că suntem sau nu de acord cu motivațiile lor. La Sinoe (localitate din județul Constanța — n.r.) este un monument în memoria eroilor rezistenței anticomuniste", a menționat Alexandru Gica.
După ce multe familii de aromâni au fost strămutate de cel puțin trei ori în timpul unei singure generații, în ciuda persecuțiilor suferite în regimul comunist, potrivit profesorului de științe politice Răzvan Pantelimon, membrii comunităților din Dobrogea și-au acceptat destinul și și-au păstrat identitatea. "În ceea ce privește cultura politică a acestor comunități, unii spun că era mai bine decât acum pe vremea comunismului, dar din cele mai multe declarații ale interlocutorilor reiese acceptarea destinului. 'Așa erau vremurile', ne-au spus mulți bătrâni. Paradoxal, pe de o parte, aromânii s-au simțit izolați de români, dar în același timp au acceptat instituțiile statului. Au fost rostite povești cutremurătoare, oameni care au suferit în închisoare, dar cu toate acestea respectă statul român", a afirmat Răzvan Pantelimon.
Cercetătorii au strâns zeci de ore de înregistrări care vor fi analizate în perioada următoare, președintele Consiliului de Coordonare al Comunității Aromânilor din România, Constantin Damov, spunând că anchetele de genul celor realizate în Dobrogea vor continua. "O radiografie realizată de experți care nu fac parte din comunitate este cea mai îndreptățită să ofere date despre structura și evoluția comunității aromânilor din Dobrogea. Este evident, cultura noastră suferă modificări, ca toate culturile, avem de-a face cu o urbanizare accentuată și cu modificări ireversibile și de aceea acest studiu este important nu doar pentru mediul universitar, ci și pentru noi înșine. Sperăm ca în anii care vin să repetăm aceste analize și să mergem în alte comunități din România", a declarat Constantin Damov.
În prezent, între satele Stejaru și Vasile Alecsandri din comuna Stejaru, județul Tulcea, se află o cruce din fier ridicată în luna mai a anului 1992 de familia Mircea Calenciuc în memoria pădurarului Petre Astafei, căzut în Revoluția din Decembrie 1989. În memoria rezistenței anticomuniste din Stejaru, Comunitatea Aromânilor din Tulcea dorește să ridice un monument. "Va fi un monument dedicat eroilor din satele Stejaru și Vasile Alecsandri, cunoscuți sub numele de 'Lotul macedonean', iar pe placă vor fi trecute inclusiv numele românilor care au luptat atunci", a menționat președintele comunității aromânilor din Tulcea, Sterică Fudulea.
Zilele Culturii Armâne au inclus și prezentarea primului lungmetraj realizat în limba aromână "Nu sunt faimos, dar sunt aromân", regizorul Toma Enache participând atât la cercetările de pe teren, cât și la proiecția peliculei în Stejaru, Ceamurlia de Sus, Cogealac și Ovidiu. Următorul său film va aduce în centrul atenției publice secvențe din istoria rezistenței anticomuniste a aromânilor din România. "Nu vă dați seama ce a însemnat pentru mine atunci când, pe 5 iunie, primarul din New York a declarat această dată drept Ziua prezervării comunității vlahe din New York", a afirmat regizorul Toma Enache.

Sursa. Agerpres.ro