Ates Casimceali
Pe această pagină sunt reunite articolele semnate de Ates Casimceali în Timpul de Constanța.
Articole semnate de Ates Casimceali
1
Prima reacţie publică a organizatorului celui mai mare eveniment din Constanţa
,, Avem o singură viaţă, indiferent de ce planuri ne facem, indiferent de ce ţeluri ne stabilim de-a lungul timpului, care se îndeplin
S-a dat startul la voturi… Constanţa e in finală!
Serios că această vineri e foarte importantă pentru oraşul nostru… De curând, nu am fost niciodată mai aproape de o reuşită
,,Culoarea este suverană, culoarea este sufletul meu.” – Cornelia Sârbu
1) Cum începe povestea dumneavoastră ca artist plastic? Mă numesc Cornelia Sârbu, prietenii îmi spun Lia, am 35 de ani şi am
Votaţi pentru copii !
Am fost, suntem şi vom fi mici… Poate creştem în dimensiuni, ne îmbogăţim de cunoştinţe, ne încărcăm de probleme şi
Constanţa va intra în Cartea Recordurilor pentru prezenţă 100% la vot
Ideea acestui editorial este inspirată din iniţiativa unui om, deosebita mobilizare a unei echipe şi a trezirii la viaţă a peste 6
Iubim România, promovăm IA! – Barcelona, Spania
,,Peste tot în lumea aceasta sunt români care departe de ţară simt un dor nebun de casă. În marile capitale în care ei
Livia Cîrnu - ,, Tenisul a fost motivul pentru care am fost acceptată la Universitate în America”
1) Când, cum şi cine ţi-a pus racheta în mână? Când aveam 5 ani şi jumătate mama s-a decis să mă dea la tenis ca să
Mihaela Parteca : ,, Datele statistice arată un trend ascendent al sosirilor turiştilor în ultimii ani”
Mihaela Parteca a absolvit pe rând Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân Constanţa, Facultatea de Drept şi Economia
1
Prelungiţi campania electorală în Constanţa !
Iată-mă astăzi scriind după o lungă perioadă de inactivitate, dar cauza merită efortul. După nenumărate articole în care
"Prăjiturim de iepuraş pentru copiii nevoiaşi"!
"Aşa cum ştiţi, an de an, în preajma sărbătorilor Asociaţia Umanitară "Zâmbet pentru Suflete"se pregăteşte temeinic pentru cam
GABI "GURIȚĂ" NICOLAU (vocea KRYPTON) în concert LIVE la Amethyst Music Club!
Concert live UNPLUG ME! O voce, o chitară, o vioară. Pentru sufletele Dvs.! Club Amethyst vă invită sâmbătă, 23 aprilie,
RARES TOTU’S MIDNIGHT SUN
RAREȘ TOTU, unul din cei mai buni chitarişti ai României, în concert LIVE la Amethyst Music Club! RAREȘ TOTU, desemnat
Balul Bobocilor "Universitatea Maritimă Constanţa" @ FRATELLI 17 MARTIE
Cel mai aşteptat eveniment al primăverii, este oficial acum, Balul Bobocilor al Universităţii Maritime din Constanţa. Speak vine
Aspire, singurul program de leadership și antreprenoriat din România cu profesori de la Stanford, Wharton, Harvard și Berkeley
,,Marți, 1 martie 2016, Aspire a deschis oficial perioada de înscrieri pentru programele sale de vară din 2016: Aspire High School
“The Oscars Party” – Balul Bobocilor Mediciniști
,,Asociația Studenților Mediciniști și Tinerilor Medici Constanța" are plăcerea de a vă invita la cel mai așteptat eveniment al
Interviu cu administratorul noului brand ,,Tousiman” – Efati Iman
1) Ce noutăţi vestimentare aduce Tousiman pe piaţa din Constanţa? Brand-ul Tousiman doreşte să revoluţioneze moda
Eveniment de marcă : Marea Neagră Flute Festival
,,Iubitorii muzicii clasice sunt invitaţi la festivalul de flaut, Marea Neagră Flute Festival, desfăşurat în perioada 29 februarie
1
Ion State : ,, Mă bucur că am adus aikido în Constanţa şi că l-am dezvoltat.”
1) Cum aţi descrie aikidoul pentru cei care nu au auzit de acest sport? Nu l-aş defini ca sport ci ca o artă, dealtfel aikidoului îi
Dani Grigore şi provocarea celor 366 de zile de alergat zilnic!
1) Cum ţi-a venit ideea acestui obicei de a alerga 5 km zilnic timp de 1 an? Totul se leagă de trecutul şi de viitorul