Pompiliu Comșa și-a început drumul în presă în adolescență, publicând primele articole sportive la 15 ani, iar din 1972 a intrat în presa profesionistă. Cariera sa a trecut prin numeroase redacții și formule editoriale, de la reportaj și anchetă la opinie, cultură și presă locală. A condus publicații, a construit proiecte editoriale proprii, a publicat volume și a predat jurnalismul. La Timpul, miile de articole care îi poartă semnătura formează una dintre cele mai consistente arhive de autor ale publicației.
Pompiliu Comşa
Peste cinci decenii de presă, investigație și publicistică, într-o carieră dedicată și formării unor noi generații de jurnaliști.
- Cioburi de oale sparte, vol. I-II, 2001
- Democrație cu opinci, 2005
- Galați. Ghid istoric și turistic, 2010
- Monografia comunei Suceveni, 2013
- Oglinzile realității, 2015
- Culisele Securității
- Premiul special al Presei, 1985
- Medalia „Decebal” pentru contribuția la dezvoltarea presei românești de provincie și formarea unei noi generații de jurnaliști, 2014
- Cetățean de Onoare al Județului Galați
- Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România
Articole semnate de Pompiliu Comşa
Turismul de sănătate, foarte atractiv
România poate atrage sume de peste o jumătate de miliard de dolari din turismul de sănătate, cu
Primarul din Cernavodă şi fiul său, condamnaţi definitiv la închisoare cu executare
Primarul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă, a fost condamnat, marţi, la trei ani şi opt luni de
Taxa de solidaritate
Senatorii Ioan Ghişe şi Laurenţiu Mihai propun, într-o iniţiativă legislativă, ca operatorii
Funcționarii publici ameniță cu boicotarea alegerilor locale
Funcționarii publici vor boicota alegerile locale prin neasigurarea suportului tehnico - administrativ,
Gala Gopo 2016
84 de filme românești lansate în cinematografe sau festivaluri în 2015 au fost luate în considerare
Sprijin financiar în valoare de 11 milioane euro
Crescătorii de vaci şi de porcine vor beneficia de un sprijin financiar în valoare totală de peste 11
De frica amenințărilor teroriste, românii redescoperă turismul în Transilvania, Bucovina și Delta Dunării
Românii consideră destinațiile de vacanță interne ca fiind sigure și își propun ca în 2016 să se
Cum pot micii fermieri să obțină 15.000 de euro
Micii fermieri constănţeni au posibilitatea ca începând din acest an să acceseze până la 15.000 de
Se schimbă legea pieţelor
Producătorii agricoli organizaţi ca PFA, întreprindere familială sau întreprindere individuală ar
A fost lansat oficial MEDIjobs - primul site de recrutare pentru specialiştii medicali din ţară
Primul site de recrutare pentru specialiştii medicali din ţară - MEDIjobs a fost lansat oficial,
Închiderea Autostrăzii Soarelui între da şi nu
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) anunța zilele trecute că
România a pierdut mai bine de jumătate din populaţia ocupată din agricultură în ultimul deceniu
Aderarea la UE şi libera circulaţie a forţei de muncă, precum şi comasarea terenurilor ca urmare a
S-au modificat regulile de concesionare a amenajărilor din Deltă
Consilierii judeţeni tulceni au modificat la finele săptămânii trecute documentaţia-cadru pentru
Pianul Călător ajunge azi la Tulcea
Romantic exclusiv. Chopin. Cu această propunere muzicală, Horia Mihail porneşte din nou la drum însoţit
Liviu Harbuz: „Românii vor ști exact de unde provine laptele materia primă și dacă s-a folosit lapte praf”
Comisia pentru agricultură din Camera Deputaților a adoptat raportul pentru proiectul de Lege privind
UE vrea să schimbe etichetarea produselor alimentare
Ţara de origine a ingredientelor care intră în compoziţia alimentelor de bază, precum laptele,
Cinci elevi din Constanța, în finala concursului internațional Sci-Tech Challenge 2016
Cinci adolescenţi de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanţa se pregătesc să dea
UTILE. Termenul de plată al impozitelor a fost prelungit până la 30 iunie
Guvernul a hotărât să prelungească cu trei luni, până la 30 iunie, termenul până la care se poate
MODERNIZARE PLANETARIU
Un amplu proiect de modernizare se va desfăşura în acest an la Complexul Muzeal de Ştiinte ale Naturii Constanţa (CMSN), fiind
Guvernul s-a răzgândit în privința indemnizațiilor pentru mame
Parlamentul trebuie să spună Guvernului de unde trebuie "să taie" dacă dorește creșterea