Pompiliu Comșa și-a început drumul în presă în adolescență, publicând primele articole sportive la 15 ani, iar din 1972 a intrat în presa profesionistă. Cariera sa a trecut prin numeroase redacții și formule editoriale, de la reportaj și anchetă la opinie, cultură și presă locală. A condus publicații, a construit proiecte editoriale proprii, a publicat volume și a predat jurnalismul. La Timpul, miile de articole care îi poartă semnătura formează una dintre cele mai consistente arhive de autor ale publicației.
Pompiliu Comşa
Peste cinci decenii de presă, investigație și publicistică, într-o carieră dedicată și formării unor noi generații de jurnaliști.
- Cioburi de oale sparte, vol. I-II, 2001
- Democrație cu opinci, 2005
- Galați. Ghid istoric și turistic, 2010
- Monografia comunei Suceveni, 2013
- Oglinzile realității, 2015
- Culisele Securității
- Premiul special al Presei, 1985
- Medalia „Decebal” pentru contribuția la dezvoltarea presei românești de provincie și formarea unei noi generații de jurnaliști, 2014
- Cetățean de Onoare al Județului Galați
- Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România
Articole semnate de Pompiliu Comşa
Ansamblu memorial Patzaichin la Tulcea
În ședința Consiliului Local al Municipiului Tulcea de la finele lunii mai a fost aprobată finanțarea pentru realizarea ansamblului me
Cattani și „Cattani”
Despre năbădăiosul Horică, reajuns șeful ANPC am mai scris, inclusiv de relația sa de rudenie cu Adrian Năstase, groparul economiei
Adunate de pe plajă - CVIII
AMALGAME * Şapte echipaje de pompieri – paramedici din cadrul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă îşi vor demonst
PASTILA EDIȚIEI - XCVII
Eva: Adam, tu mă mai iubești? Adam: Vezi tu altă variantă? (MOȘ ȚEPUȘ)
Așa vă place istoria? - CXIV
12 iunie este a 163-a zi a calendarului gregorian și ziua a 164-a în anii bisecți. Evenimente • 1839: A avut loc
AFURISISME - LXXIV
Toate planurile unei generații de tați faliți și prostiți de televizor atârnă pe umerii înguști ai copiilor. Vreau să
Patru arbitri români vor oficia meciuri la Campionatul European U21
Patru arbitri români au fost selectaţi să oficieze la Campionatul European de tineret Under-21 din România şi Georgia, care va avea lo
Adunate de pe plajă - CVII
AMALGAME Pe raza municipiului Tulcea nu este permisă comercializarea de legume și fructe pe marginea străzii – atrage
PASTILA ZILEI
La nunta mea o să fie o pauză de-o oră să mergeți acasă să mâncați. (MOȘ ȚEPUȘ)
Așa vă place istoria? - CXIII
11 iunie este a 162-a zi a calendarului gregorian și ziua a 163-a în anii bisecți. Evenimente • 1184 î.Hr.:
Canalul Sulina - Investiții masive pentru tranzit și siguranță
INVESTIȚII DE 17,7 MILIOANE EURO LA CANALUL SULINA Ministerul Transporturilor continuă investițiile pentru creșterea capacității
CFR Călători lansează Programul Trenurile Soarelui 2023
Turiştii vor avea la dispoziţie, începând din 16 iunie, 32 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţ
Adunate de pe plajă - CVI
AMALGAME * Organizatorii festivalului NEVERSEA au dat startul anunțurilor programului pe zile. Fanii pot afla în ce zile vor u
Așa vă place istoria? - CXII
10 iunie este a 161-a zi a calendarului gregorian și ziua a 162-a în anii bisecți. Evenimente • 1415: Prima mențiun
AFURISISME - LXXIII
La comedia judiciară la care plânge publicul, actorii principali râd. A făcut înconjurul lumii pentru a ajunge la
CULISELE SECURITĂȚII - POPESCU ION
A candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, deși fusese recrutat pe 22 septembrie 1978 în calitate de cola
Justiția a murit când a amuțit legea și a domnit tagma
Puteau fi profesioniști. Au ales să nu fie. Puteau să fie normali. Au ales să fie speciali. Puteau să țină cu țara asta. Au ales b
FC Delta Tulcea 50 – istoria continuă!
Evenimentul care a marcat 50 de ani de istorie FC Delta a debutat cu pomenirea celor ce nu mai sunt printre noi: Nicolae Anghelidis, Fl
Adunate de pe plajă - CV
AMALGAME * Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că se prelungește perioada de înscriere la Bacalaureat și la Evaluar
PASTILA ZILEI
Avem ceapă roșie de Rusia și usturoi de Japonia la 2,50 lei legătura, plus zeamă de varză românească. (MOȘ ȚEPUȘ)