Pompiliu Comșa și-a început drumul în presă în adolescență, publicând primele articole sportive la 15 ani, iar din 1972 a intrat în presa profesionistă. Cariera sa a trecut prin numeroase redacții și formule editoriale, de la reportaj și anchetă la opinie, cultură și presă locală. A condus publicații, a construit proiecte editoriale proprii, a publicat volume și a predat jurnalismul. La Timpul, miile de articole care îi poartă semnătura formează una dintre cele mai consistente arhive de autor ale publicației.
Pompiliu Comşa
Peste cinci decenii de presă, investigație și publicistică, într-o carieră dedicată și formării unor noi generații de jurnaliști.
- Cioburi de oale sparte, vol. I-II, 2001
- Democrație cu opinci, 2005
- Galați. Ghid istoric și turistic, 2010
- Monografia comunei Suceveni, 2013
- Oglinzile realității, 2015
- Culisele Securității
- Premiul special al Presei, 1985
- Medalia „Decebal” pentru contribuția la dezvoltarea presei românești de provincie și formarea unei noi generații de jurnaliști, 2014
- Cetățean de Onoare al Județului Galați
- Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România
Articole semnate de Pompiliu Comşa
Modificarea examenului de BAC
Ministerul Educaţiei a modificat perioada în care elevii de clasa a XII-a se pot înscrie la examenul de Bacalaureat 2023 printr-un ordin
1
ILARION CIOBANU și...Constanța
Ilarion Ciobanu a fost un actor român celebru. A semnat, de asemenea, regia a două filme. În anii 1950 a avut și o carieră de rugbist.
Adunate de pe plajă - LXXIII
AMALGAME * Concursul ”PIANIȘTII ROMÂNIEI” te trimite în vacanță la MARE! Cel mai mare ”CONCURS DE PIAN” din Români
PASTILA EDIȚIEI - LXII
2030. Mama către copil: cine nu papă lăcuste, nu primește viermișori. (MOȘ ȚEPUȘ)
Așa vă place istoria? - LXXIV
22 aprilie este a 112-a zi a calendarului gregorian. Evenimente • 1500: Navigatorul portughez Pedro Álvares Cabral a
Se va reduce numărul de județe. Observații - ce se întâmplă cu Dobrogea
Conform celor de la Profit.ro, harta României s-ar putea modifica, din punct de vedere administrativ, dacă autorităţile dau curs propun
SUS CORTINA!
Am fost tot timpul fascinat de lumea teatrului, chiar de pe vremea când visam să ajung regizor de film. Am jucat în multe spectacole ale
Adunate de pe plajă - LXXII
AMALGAME * Asociația civică Tomis Așa Cum Trebuie – TACT organizează astăzi, 21 aprilie, de la ora 13.30, un protes
PASTILA EDIȚIEI - LXI
-Tată când voi fi mare vreau să intru în crima organizată. -La privat sau la stat? (MOȘ ȚEPUȘ)
Așa vă place istoria? - LXXIII
21 aprilie este a 111-a zi a calendarului gregorian. Evenimente 753 î.Hr.: Conform legendelor, a fost construită Roma de
AFURISISME - LI
Declarațiile lui au fost scoase din context. Contextul fiind o culegere de blesteme. Tabelele și graficele sunt cele mai
DE PE HOLURILE JUSTIȚIEI
* Se coace un proiect de lege pentru statutul judecătorilor și procurorilor, pentru organizarea instanțelor și, în consecință,
Astăzi despre...Ileana Cristina Dumitrache
Să nu uiți, Darie! După cei cinci senatori (Felix Stroe, Septimiu Sebastian Bourceanu, Eugen Remus Negoi, Sorin Cristian Mate
Adunate de pe plajă - LXXI
AMALGAME * Stațiunea Costinești ar putea ajunge să se închidă dacă neregulile identificate după controalele Ministerului
Așa vă place istoria? - LXXII
20 aprilie este a 110-a zi a calendarului gregorian. Evenimente 1303: Prin bula "In supremae praeminentia dignitatis", papa Boni
DE PE HOLURILE JUSTIȚIEI
* A fost dezastru pe toată linia în dosarul lui Dan Diaconescu, în care fostul patron al OTV este acuzat de relații cu minore. După ce
Când îi dai nas lui Ivan, se suie pe divan
Trăim într-o realitate dură, cu inflaţie, alegeri şi obligaţii europene, puse una peste alta, n-ar fi deloc exclus ca, în urma viito
AFURISISME - L
Minciuni de blondă. Am intrat pe o ușă pe care scria ”Bărbați” și înăuntru era un wc. Regula de aur în fotbal:
Amintiri cu GRIGORE MOISIL (II)
Viaţa profesorului Grigore C. Moisil (1906–1973), între pereţii Facultăţii şi în afara sălilor de curs, are, oricât de banal
CULISELE SECURITĂȚII* - CHIRIAC SOFIA BIANCA
Fosta tovarășă Trandafir, la ora deciziei Curții de Apel București, era membru al Consiliului Județean Tulcea. A avut chiar tupeu