Pompiliu Comșa și-a început drumul în presă în adolescență, publicând primele articole sportive la 15 ani, iar din 1972 a intrat în presa profesionistă. Cariera sa a trecut prin numeroase redacții și formule editoriale, de la reportaj și anchetă la opinie, cultură și presă locală. A condus publicații, a construit proiecte editoriale proprii, a publicat volume și a predat jurnalismul. La Timpul, miile de articole care îi poartă semnătura formează una dintre cele mai consistente arhive de autor ale publicației.
Pompiliu Comşa
Peste cinci decenii de presă, investigație și publicistică, într-o carieră dedicată și formării unor noi generații de jurnaliști.
- Cioburi de oale sparte, vol. I-II, 2001
- Democrație cu opinci, 2005
- Galați. Ghid istoric și turistic, 2010
- Monografia comunei Suceveni, 2013
- Oglinzile realității, 2015
- Culisele Securității
- Premiul special al Presei, 1985
- Medalia „Decebal” pentru contribuția la dezvoltarea presei românești de provincie și formarea unei noi generații de jurnaliști, 2014
- Cetățean de Onoare al Județului Galați
- Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România
Articole semnate de Pompiliu Comşa
Steven Seagal, reprezentant special al Rusiei în -hărțuire sexuală-
Biroul procurorului districtual din Los Angeles (California) a demarat verificări cu privire la acuzațiile făcute la adresa
Bibliotecarii își u(r)nesc bicicletele din nou - CicloBiblio2018
În perioada 14-19 august 2018 se va desfășura a doua ediție a Academiei de vară a bibliotecarilor cicliști
LA VREMURI NOI, GUNOI
Incompatibilitatea de funcţii a lui Dragnea este evidentă, fiind în acelaşi timp preşedinte şi împărat şi rege, dar şi
Comunicat de presă referitor la escaladarea recentă a violențelor din Fâșia Gaza
Ministerul Afacerilor Externe își exprimă profunda îngrijorare față de escaladarea recentă a violențelor de la linia de
Corpul european de solidaritate: o nouă cerere de propuneri de proiecte
Comisia Europeană invită părțile interesate să prezinte idei de proiecte în cadrul Corpului european de solidaritate. O sumă
Astronomii au detectat un corp cosmic rar
Astronomii au descoperit un obiect cvasi-stelar (QSO - quasi-stellar object) denumit W2M J104222.11+164115.3, care este înroşit de
DILEME DE VACANŢĂ: Cum a ajuns Michelangelo unul dintre cei mai cunoscuţi artişti ai lumii
Michelangelo di Ludovico Buonarroti Simoni s-a născut la data de 6 martie 1475, în satul toscan Caprese. Michelangelo Buonarroti
Expoziţie unică, marca Sorin Bellu
Sorin Bellu face o expoziţie unică, muncită în ani de zile, sinceră, dură, expoziţia prietenului nostru, ecologistul Sorin Belu o
LA VREMURI NOI, GUNOI
Care vă mai scot din Uniunea Europeană, mânca-v-aş? La o masă de familie dispare pe întuneric ultima măslină de pe farfurie.
Precizări de presă ale MAE
Ministerul Afacerilor Externe transmite următoarele precizări referitoare la articolele publicației Die Welt și agenției Deutsche
Clarviziune
"Trei fenomene ale timpului: - invazia verticală a barbarilor, - domnia proştilor, - trădarea oamenilor
Isaccea: Picnic la Cetatea Noviodunum
Institutul de Cercetări Eco Muzeale Tulcea în colaborare cu Primăria oraşului Isaccea, Muzeul de Istorie şi Arheologie Tulcea şi
LA VREMURI NOI, GUNOI
Există Antena 3? Cine e Gâdea? Facem referendum pentru familie sau contra familiei? Pâinea prosteşte. De aceea ne dau doar
Cercetătorii au descoperit un grup de planete pe care viaţa se poate forma
Cercetătorii din cadrul Universităţii Cambridge au descoperit că şansele de dezvoltare a vieţii sunt legate de tipul şi
Autorităţile luptă orbeşte cu pesta
Cel mai mare crescător de porci din judeţul Galaţi, fostul deputat PNL George Scarlat, susţine că autorităţile române luptă
RELUAREA STAGIULUI MILITAR OBLIGATORIU?
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, conform nationalisti.ro, a trimis un mesaj despre reluarea stagiului militar obligatoriu: ”În
Cei mai buni războinici de pe planetă. Cinci dintre trupele speciale din lume
Atunci când o misiune este aproape imposibilă, iar măsurile drastice sunt cruciale pentru a înfrunta obstacolele, este nevoie de forţe
Comisarul Corina Crețu a aprobat investiții de 59 milioane euro în modernizarea transportului fluvial din România
59 milioane de euro din Fondul de coeziune vor fi investite în modernizarea ecluzelor de pe canalele Dunăre - Marea Neagră și Midia Nă
LA VREMURI NOI, GUNOI
Gâzele au gaze? Ce le prieşte unora puşcăria: scriu câte trei cărţi pe zi. Clar, Durbacă a brăilit Galaţiul. Spun asta de
Ministerul Afacerilor Externe reiterează sprijinul ferm pentru integritatea teritorială și suveranitatea Georgiei în granițele recunoscute internațional
Comunicat de presă La 10 ani de la conflictul militar ruso-georgian din august 2008, Ministerul Afacerilor Externe reiterează sprijin