Primăria Ovidiu anunță modificări în programul de ridicare a deșeurilor în perioada Sărbătorilor Pascale
Modificare program ridicare deșeuri Vă informăm că, pentru a veni în sprijinul tuturor cetățenilor în contextul Sfintelor să
Modificare program ridicare deșeuri Vă informăm că, pentru a veni în sprijinul tuturor cetățenilor în contextul Sfintelor să
Vergil Chițac, primarul municipiului Constanţa; Având în vedere prevederile art. 133 alin. (2) lit. a), art. 134 alin. (1) lit. a), a
A fost emisă autorizația de funcționare pentru Departamentul de Stomatologie din cadrul UPU al Spitalului Clinic Județean de Urgență
Constanța face un pas înainte pentru un transport public mai bine organizat și mai ușor de folosit. CT BUS, împreună cu Pr
Viceprimarul municipiului Constanța, Costin Răsăuțeanu anunță demararea acțiunilor de pregătire a stațiunii Mamaia pentru sezonul
Constănțenii pot cumpăra carne de miel pentru Sărbătorile Pascale din piețele agroalimentare Griviței și Tomis III Carnea
Dispoziţia nr. 111 privind convocarea Consiliului Judeţean Constanţa în şedinţă extraordinară convocată de îndată pentru dat
Marți, 7 aprilie 2026, în preajma marii sărbători a Învierii Domnului, Primăria și Consiliul Local ale comunei Cumpăna au organizat
Târgul de Paște 2026 se va organiza în perioada 3 – 11 aprilie 2026, în parcul de lângă Căminul Cultural, iar noi ne dorim să
Lucrările de modernizare a iluminatului public continuă și în această perioadă în mai multe zone din municipiul Constanța, ca
Primăria Ovidiu a semnat un nou contract de extindere a rețelei de canalizare și apă, urmând ca în maxim 2 ani să se finalizeze toat
Comuna Cumpăna a găzduit sâmbătă, 4 aprilie 2026, la Centrul Multifuncțional de Asistență Socio-Medicală, un eveniment dedicat imp
Primăria Municipiului Constanța, cu sediul în municipiul Constanța, b-dul Tomis, nr. 51, județul Constanța, titular al Planului de ac
Eforie Sud - un nou început pentru sănătate și colaborare! Lucrările pentru punerea în funcțiune a bazinelor din cadrul Clinicii
Primarul Municipiului Constanța a participat miercuri, 1 aprilie 2026, la o întâlnire de curtoazie cu Excelența Sa, Ambasadorul
Lucrările de modernizare și reabilitare desfășurate pe aleea Hortensiei marchează o transformare amplă a întregii zone, contribuind
Plantează în România, plantează în comuna Cumpăna! Dragi cumpăneni și prieteni, in data de 18 aprilie vă așteptăm cu mic
În această săptămână continuă lucrările de modernizare a sistemului de iluminat public din municipiul Constanța, în cadrul
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.