Senatorul AUR de Constanța, Nicolae Vlahu, implicat puternic în combaterea traficului și reducerea consumului de droguri din școli și licee, consideră că viitorul generațiilor tinere nu poate fi tratat cu superficialitate, lupta împotriva drogurilor trebuind să rămână o prioritate reală.

Într-un moment în care consumul de droguri reprezintă o preocupare majoră pentru societate, orice inițiativă legislativă care modifică regimul sancționator trebuie analizată cu maximă responsabilitate, având în vedere efectele asupra tinerilor, familiilor și comunităților noastre.

Toleranța față de acest fenomen nu poate înlocui prevenția, educația și responsabilitatea. Protejarea copiilor și a adolescenților presupune măsuri concrete, consecvență și un angajament ferm pentru siguranța lor.

„Deținerea drogurilor nu trebuie redusă la o simplă contravenție!

Senatorii Cătălin Fenechiu (PNL), Cristian Ghinea (USR) și Victoria Stoiciu (neafiliată) au depus un proiect prin care propun eliminarea răspunderii penale pentru mai multe fapte legate de droguri, atunci când acestea sunt săvârșite pentru consum propriu.

Proiectul prevede, printre altele, următoarele:

- Cumpărarea și deținerea drogurilor pentru consum propriu ar deveni contravenții: amendă de 1.000–1.500 de lei pentru drogurile de risc și de 1.500–3.000 de lei pentru drogurile de mare risc.

- Același regim ar fi aplicat inclusiv cultivării, producerii și fabricării drogurilor pentru consum propriu.

- Introducerea sau scoaterea din țară a drogurilor pentru consum propriu ar fi sancționată contravențional: 1.500–2.000 de lei pentru drogurile de risc și 2.000–3.500 de lei pentru cele de mare risc.

- Ar fi permise spații de consum supravegheat în unități sanitare, pentru adulți diagnosticați cu dependență, care își aduc propriile substanțe. În aceste spații, deținerea drogurilor de către beneficiari nu ar constitui nici măcar contravenție.

Acestea sunt amenzile contravenționale de bază. Pentru faptele săvârșite în școli și în alte împrejurări prevăzute de proiect, maximul amenzii ar fi dublat, însă fapta ar fi tot o contravenție.

Pentru conducerea cu permisul expirat sau cu documentele obligatorii uitate acasă, un șofer riscă o amendă de aproximativ 1.300–1.700 de lei. Pentru deținerea drogurilor de risc în vederea consumului propriu, proiectul propune o amendă de 1.000–1.500 de lei.

Așadar, deținerea acestor droguri ar deveni o contravenție, cu o amendă care poate fi mai mică decât cea pentru un permis expirat. Aceasta este „soluția” propusă: eliminarea răspunderii penale și sancționarea deținerii drogurilor cu amenzi comparabile cu cele pentru actele uitate acasă. O alegere politică iresponsabilă, pe care o resping categoric!

Deținerea drogurilor ar ajunge astfel în aceeași categorie juridică a contravențiilor ca traversarea neregulamentară a străzii de către un pieton.

În timp ce eu mă implic în combaterea traficului și reducerea consumului de droguri din școli și licee, alții vor să dezincrimineze deținerea, cumpărarea și chiar producerea drogurilor pentru consum propriu.

Mă opun categoric acestei inițiative!”, a declarat senatorul Vlahu.